Președintele PD, Emil Boc, a apreciat, duminică, într-o conferință de presă la Cluj, că obstacolele menționate de membrii PNL în cazul fuziunii sunt false și că, dacă aceasta nu se va realiza, ea nu va fi din vina PD, chestiunea fuziunii fiind una de voință politică.
„Invocarea unor argumente potrivit cărora PD nu și-ar asuma responsabilitatea guvernării nu au absolut nici un temei. Mă refer aici la miniștrii PD care duc greul integrării. De asemenea, argumentul că PD nu ar fi solidar cu acțiunea guvernamentală e fie fals, fie avem de-a face cu o proastă înțelegere a conceptului de solidaritate. PD nu înțelege ca prin solidaritatea invocată să nu ne respectăm obligațiile din programul de guvernare, cum a fost alocarea a 5% din PIB pentru educație. Era o promisiune din campania electorală, din programul de guvernare”, a spus Boc.
Președintele PD a continuat spunând că liberalii au invocat acte normative care nu ar avea susținerea totală a PD.
„Acestea nu au fost discutate în Alianță de la bun început. Guvernul este produsul politic al Alianței, și nu invers. Cu alte cuvinte, deciziile majore se iau întâi în Alianță și apoi în Guvern”, a spus Emil Boc.
El a precizat că Legea bugetului de stat pe 2006, Legea privind Statutul Minorităților Naționale și Legea privind statutul Fundației Gojdu nu au fost discutate în Alianță, fiind vorba de decizii luate direct de Guvern.
„Nu ni se poate cere solidaritate pentru acte pe care nu le cunoaștem. Prin solidaritate, PD nu înțelege să fie copărtaș la încălcarea legii și legalității. Vorbim aici și de acordul cu Elveția, despre încredințarea directă a unui miliard de euro, sau despre duty-free-uri, unde este un focar inflaționist și care nu se desființează”, a arătat liderul democrat.
Emil Boc s-a declarat surprins de criticile președintelui PNL București, Ludovic Orban, care a afirmat că PD preia primari de la alte partide. El a spus că în ședința Alianței, când PD a propus un moratoriu ca timp de șase luni să nu primească pe nimeni în partid, liberalii au spus să nu se amestece democrații în politica lor.
Emil Boc consideră că argumentele colegilor din PNL sunt „diferite forme de a spune nu fuziunii”.
„Se caută argumente în loc să se spună tranșant că nu se dorește fuziunea. Argumentele reprezintă o formă mascată de a spune «nu» fuziunii. Sunt surprins că premierul Tăriceanu a făcut referiri la disfuncționalități în cadrul Alianței fără a menționa faptul că în Parlament UDMR se abține de la unele proiecte ale coaliției, iar PC votează împotrivă în comisii”, susține Emil Boc.
Potrivit liderului democrat, “ar fi păcat ca Alianța să nu profite de acest moment politic victorios și să nu realizeze fuziunea”.