Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, după întâlnirea cu USL, că se pune întrebarea dacă merită declanșarea alegerilor anticipate, cum propune opoziția, cu doar două, trei luni înainte de alegerile la termen, arătând că este un lucru la care clasa politică trebuie să dea un răspuns.
Emil Boc a spus că în toamnă vor avea loc alegeri pentru Parlament, ceea ce va duce la formarea unui nou guvern, iar declanșarea alegerilor anticipate ar însemna în primul rând cel puțin o lună pentru pregătirea mecanismelor, două luni pentru dizolvarea Parlamentului și încă trei luni pentru organizarea noilor alegeri.
„Deci, iată că trei cu doi, cu unul, șase luni de zile într-o formă extinsă, ar lua mecanismul formării unui nou guvern în baza alegerilor anticipate. Deci, suntem în luna februarie, șase plus doi ar însemna opt luni, deci am fi în august. Alegerile pot să fie în octombrie, din septembrie sau din octombrie se poate intra deja în campania electorală. Se pune întrebarea dacă pentru două-trei luni, raportat de la alegerile la termen, merită declanșarea mecanismului alegerilor anticipate”, a explicat Emil Boc în legătură cu propunerea opoziției de declanșarea a alegerilor anticipate.
El a spus că la această întrebare trebuie să dea un răspuns clasa politică, atât puterea, cât și opoziția.
Întrebat dacă USL a cerut demiterea lui Traian Igaș pentru modul cum a fost gestionată manifestația de duminică din București, Boc a spus că săptămâna viitoare în Parlament va fi o analiză pe această temă, unde va fi prezent și ministrul de Interne.
El a adăugat că, în opinia sa, cetățeanul trebuie să se simtă în siguranță, oriunde se află, și trebuie respins orice act de violență.
Întrebat dacă le-a cerut liderilor USL să anuleze mitingul de joi, Emil Boc a precizat că nu poate să ceară acest lucru opoziției, ar fi nedemocratic, deoarece dreptul la miting, la întrunirea pașnică, este garantat.
Întrebat dacă președintele Traian Băsescu i-a cerut demisia din fruntea Guvernului, Emil Boc a răspuns: „Nu am discutat așa ceva”.