Boc: PDL va desemna luni conducere interimară la organizația din Caraș-Severin



Biroul Permanent Național al PD-L va desemna, luni, o conducere interimară a filialei din Caraș-Severin, a declarat, ieri, Emil Boc, care a susținut că PD-L va merge mai departe și va avea continuitate, el spunând că a existat continuitate chiar și după plecarea fondatorului partidului, Petre Roman.
El a declarat, la Reșița, în urma întâlnirii cu primarii PD-L din Caraș-Severin, că luni va fi desemnată conducerea interimară a filialei PD-L, pentru continuitate politică și pentru pregătirea alegerilor locale.
Boc a afirmat că, indiferent de persoanele care pleacă din PD-L, partidul are continuitate și va merge mai departe.
Boc a reamintit că PD-L s-a mai confruntat cu situații în care lideri importanți ai partidului au părăsit formațiunea, enumerându-i pe Bogdan Niculescu Duvăz și Alexandru Sasu. El a spus că partidul a avut continuitate și „resortul intern să continue” chiar și după plecarea fondatorului său, Petre Roman.
Liderul PD-L a spus că nu va mai comenta decizia lui Sorin Frunzăverde de a pleca din PD-L, afirmând că a făcut deja acest lucru. El s-a lansat însă în noi critici la adresa PNL, spunând că singurul partid „care a avut forța și curajul să promoveze măsurile de dreapta a fost PD-L”.
„PNL nici măcar o dată nu a catadicsit să le susțină”, a spus Emil Boc.
Emil Boc a mers, vineri, la Reșița, alături de Ioan Oltean, pentru a evalua situația filialei, în contextul trecerii lui Sorin Frunzăverde la PNL.
Prim-vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde a anunțat că va candida ca membru PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, din partea USL.
Sorin Frunzăverde era liderul organizației Caraș-Severin a PD-L.