Boc: PDL nu are în vedere alianță pre sau post-electorală cu PSD sau colaborare cu PNL

Liderul democrat-liberal, Emil Boc, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că PDL nu are în vedere nicio alianță pre sau post-electorală cu PSD, și nici vreo colaborare cu un PNL condus de oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu.
Emil Boc a admis că PDL a eliminat din Programul politic prevederea care interzicea colaborarea cu PSD, dar a susținut că, din punct de vedere politic, nu tot ce nu este interzis este și permis.
„PDL nu are în vedere niciun fel de alianță pre sau post-electorală cu PSD”, a anunțat Boc.
El a completat că, în privința relației PDL-PNL, nu a apărut „nimic nou sub soare”.
„Suntem de acceași parte a spectrului politic, dar nu putem avea o colaborare cât timp PNL este condus de oamenii lui Tăriceanu, care au trădat PDL, au trădat Alianța DA, l-au trădat pe președintele Traian Băsescu și au bătut palma cu PSD”, a spus Boc.
Președintele PSD Mircea Geoană le-a recomandat, sâmbătă, liderilor PDL să își vadă de propira campanie și să nu-și facă visuri de guvernare pentru că, în opinia sa, ceea ce părea, acum un an, să fie o guvernare inevitabilă a PDL, a făcut loc unei guvernări dezirabile a PSD.
„Este clar că (PDL, n.r.) încearcă cu disperare să oprească această tendință descrescătoare. Au luat-o la vale. Din păcate este un partid care a pierdut pe mâna lui Băsescu și va continua să piardă pe mâna aceluiași jucător. Nu e nici o idee nouă. Se leagă cu disperare de singurul punct de reper pe care îl au, care este Traian Băsescu. (PDL, n.r.) este un partid fără personalități și personalitate”, a adăugat Geoană, la o reuniune a tinerilor social-democrați.
Liderul social-democrat a subliniat, răspunzând unei întrebări, că PSD se îndreaptă către câștigarea alegerilor parlamentare și formarea unui guvern într-o formulă de alianță cu PC.

Recomandări

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Primarul PNL de Rădăuți, Bogdan Loghin, dinamitează coaliția de guvernare după anunțul că-l susține pe Nicușor Dan pentru președinția României

Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României
Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României

PNL Suceava îl exclude din partid pe primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, după ce acesta și-a declarat susținerea față de Nicușor Dan