Președintele PDL, Emil Boc, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că partidul va ataca, luni, la CCR, prevederea din Regulamentul Camerei privind punerea sub urmărire penală a miniștrilor-parlamentari, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul deputaților.
„PDL va ataca la CCR prevederea din Regulamentul Camerei privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul deputaților. (…) Este clar, evident, că acest articol este neconstituțional, iar PDL va sesiza, mâine (luni, n.r.), Curtea Constituțională, pentru declararea neconstituționalității acestui articol, pentru că Parlamentul României încetează tot mai mult să fie o instituție reprezentativă a poporului și devine tot mai mult o instituție de protecție a persoanelor certate cu legea penală”, a anunțat Emil Boc.
El a arătat că prevederea din Regulamentul Camerei Deputaților este „neconstituțională din cel puțin două motive”, primul fiind acela că art. 76, alin. 2 spune foarte clar că legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră, iar hotărârea prin care se decide începerea urmăririle penale împotriva unui membru al Guvernului care are și calitatea de parlamentar se face cu cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră, cu rezerva respectării cvorumului de ședință, respectiv a prezenței în sală a cel puțin jumătate plus unu dintre parlamentari:
„Al doilea argument este acela că, dacă președintele României poate fi suspendat din funcție, potrivit Constituției, cu votul majorității senatorilor și deputaților, jumătate plus unu din numărul total al acestora, un ministru care are și calitatea de parlamentar nu poate fi trimis în judecată decât cu două treimi”, a mai precizat Boc.
Liderul PDL a criticat și decizia Parlamentului de a pleca în vacanță fără a rezolva problema avizului începerii urmăririi penale în cazul celor patru miniștri sau foști miniștri care dețin calitatea de parlamentari: Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru și Codruț Șereș.
„Este inadmisibil ca Parlamentul să plece în vacanță și să nu permită justiției să își spună cuvântul, pentru că noi nu știm dacă domnii Năstase, Mitrea, Păcuraru, Șereș sunt vinovați. Nu avem căderea să spunem acest lucru. Dar avem căderea să spunem: «Lăsați justiția să își facă datoria și ei să decidă dacă sunt vinovați»”, a spus Emil Boc.
Președintele PDL a acuzat „coaliția celor 322, care, ca și în cazul suspendării președintelui, și acum sunt solidari în a compromite interesul public și a bloca accesul justiției la politicieni”.
„Le vom mai lua, prin această sesizare, încă o armă pe care o aveau de a bloca accesul la justiție”, a afirmat Emil Boc.
Acesta a mai precizat că PDL nu a sesizat Curtea Constituțională până în acest moment pentru a nu da prilejul celorlalte partide să îi acuze de blocarea deciziei în cazul miniștrilor cercetați, așteptându-se decizia celor două Camere ale Parlamentului, care, prin lipsa de cvorum, nu au reușit să dea un vot cu privire la aceste dosare, referindu-se la Camera Deputaților.
Boc: PDL atacă la CCR cvorumul pentru avizarea urmăririi penale a miniștrilor-parlamentari
