Orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeași soartă ca și directorul Administrației Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Constantin Iancu, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc. „Orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeași soartă și va pleca imediat, încă înainte să ajungă acolo”, a spus Boc.
Boc a cerut, miercuri, Organizației PDL Dolj, în calitate de președinte al Partidului Democrat Liberal, să-l demită pe Constantin Iancu din calitatea de membru al acestui partid.
Totodată, Emil Boc, în calitate de prim-ministru al României, i-a solicitat ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, să-l elibereze din funcție pe Constantin Iancu, șef la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare.
Costel Iancu, directorul general al Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), și-a prezentat demisia, iar aceasta va fi aprobată miercuri de Consiliul de Administrație al ANIF, urmând să fie numit un nou președinte, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
În octombrie 2006, mai multe persoane, între care și Constantin Iancu, au fost reținute de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, fiind acuzate că l-au blocat în trafic pe Alexandru Andrei, cetățean român rezident în Austria, cu scopul de a-l forța să îl coopteze pe Constantin Iancu ca asociat la una dintre societățile în care Andrei era asociat.
Alături de omul de afaceri, în mașina condusă de Alexandru Andrei, se mai aflau soția acestuia, Corina, și Cristian Marius Merișanu, director la una dintre societățile conduse de cetățeanul român rezident în Austria. Cei trei ar fi fost forțați să urce într-un Volkswagen Touareg, ar fi fost bătuți, apoi transportați la unul dintre birourile răpitorilor și sechestrați până târziu în noapte. Omul de afaceri a fost eliberat numai după ce a promis că va accepta asocierea.
Constantin Iancu a afirmat, vineri, că nu are cunoștință ca pe numele său să existe un dosar penal, susținând că a fost audiat o singură dată într-un caz de sechestrare de persoane care a fost o „înscenare”.