Boc: Ordonanța de interzicere a tichetelor cadou, o sfidare la adresa profesorilor și administrației



Președintele PDL Emil Boc consideră că ordonanța Guvernului privind interzicerea tichetelor cadou pentru profesori reprezintă o sfidare fără precedent la adresa cadrelor didactice și a administrațiilor locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ordonanța este în contradicție flagrantă cu textul Constituției, care garantează principiile autonomiei locale. Dar pentru domnul Tăriceanu Constituția a rămas doar o cârpă de șters la picioare, pe care nu o respectă”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, liderul PDL.
El l-a acuzat pe premier că nu lasă administrațiile locale care dispun de bani să aloce sumele necesare tichetelor cadou pentru profesori, cu toate că Guvernul nu are nicio contribuție financiară pentru susținerea acestora.
„Nu ne lasă să dăm acești bani din bugetul local, nu din bugetul central. Este o sfidare fără precedent a legalității, a profesorilor, a comunităților locale, a primarilor din România, în legătură cu care premierul nu are niciun fel de atribuții și competență”, a spus Boc.
Potrivit acestuia, parlamentarii PDL vor cere la dezbaterea ordonanței în Parlament eliminarea articolului care interzice acordarea tichetelor cadou gratuite.
„Sau cel puțin să lase la nivelul autorităților locale, la cei care au, să dea bani profesorilor, iar cei care nu au să nu dea. Dar pe noi, care avem bani, de ce ne împiedică?”, a mai spus președintele PDL, care este și primar al municipiului Cluj-Napoca.
Emil Boc este de părere că în spatele ordonanței stau interese electorale.
„Este un calcul politic ieftin al premierului, prin care acești bani vor fi utilizați în scopuri electorale. Este o prostie, o tâmpenie”, a subliniat Boc.
Liderul PDL a arătat că astfel de decizii contrare legii pot fi luate numai în „republicile bananiere”.
În municipiul Cluj-Napoca au fost alocați 800.000 de lei de 8 Martie pentru acordarea de tichete cadou profesorilor, fiind pregătită o sumă de 900.000 de ei pentru sărbătorile de Paște care, însă, nu va mai fi virată.
Guvernul a interzis instituțiilor publice să mai acorde angajaților tichete cadou, un bonus valoric de care salariații au beneficiat până în prezent la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paște și de Crăciun, ca o recompensă sau motivare suplimentară a salariului.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a justificat decizia Guvernului de a interzice acordarea tichetelor cadou prin necesitatea aplicării unei politici salariale „strânse”, corelată cu performanțele economiei, și a apreciat măsura ca fiind una corectă.
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) cere Guvernului abrogarea articolului care prevede interzicerea acordării tichetelor cadou angajaților din instituțiile publice, apreciind că acesta încalcă principiul descentralizării financiare și administrative.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a amenințat, în luna martie, cu ample acțiuni de protest dacă Guvernul va suspenda acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă pentru salariații din instituțiile publice.
Și Federația Națională Sindicală din Asistență Socială și Protecția Copilului (FNS „Pro.Asist”) protestează față de prevederile ordonanței de Guvern și acuză Executivul că tergiversează promovarea unui sistem de salarizare unitar în sistemul bugetar.
Valoarea unui tichet cadou este de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mult de 50 lei.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat la începutul anului că va propune Guvernului mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor din sectorul public, precum reducerea stimulentelor salariale.