Premierul Emil Boc a acuzat opoziția, luni, că „boicotează prin amânări, tergiversări, pauze de consultări” adoptarea Legii privind asistența socială, care este prioritate legislativă a Guvernului.
El a făcut aceste declarații după întâlnirea pe care a avut-o, la Parlament, cu senatorii PDL.
„Am discutat despre agenda legislativă a Senatului, prioritățile pe care Guvernul și coaliția le au, în special Legea asistenței sociale, o lege extrem de importantă”, a spus el, întrebat despre subiectele discuției cu senatorii democrat-liberali.
Emil Boc a arătat că a fost însoțit, în acest sens, și de ministrul Muncii, Sulfina Barbu, el adăugând că această lege are implicații majore, inclusiv din perspectiva construcției bugetare a anului 2012.
Premierul a subliniat că, în cazul unei coaliții care are „o majoritatea de un vot sau două în plus”, apar dificultăți legate fie de probleme de sănătate, fie de probleme personale.
Demnitarul a susținut că niciodată în acești ani, coaliția de guvernare nu a beneficiat de un sprijin din partea opoziției pentru adoptarea unor măsuri care să țină de beneficiul țării.
„Întotdeauna opoziția a fost împotriva la orice propunere care a vizat interesul național și atunci trebuie să găsim soluții să avem voturile necesare. Într-o coaliție care are doar o majoritate de un vot sau două nu este foarte ușor, când ai trei partide care compun acea coaliție, să ai de fiecare dată numărul necesar”, a ținut să precizeze Boc.
„Este o prioritate (legislativă – n.r.) și astăzi sper să rezolvăm această temă, însă (…) nu numai că nu am beneficiat de sprijinul opoziției, ci boicotează prin amânări, tergiversări, pauze de consultări orice soluție pentru adoptarea respectivă”, a declarat premierul.
Întrebat dacă nu a folosit, la rândul său, aceleași mijloace atunci când s-a aflat în opoziție, Boc a negat.
„Cred că mă confundați. Eu am fost unul care m-am opus pe principii, nu pe cârcoteli care să țină de imposibilitatea derulării lucrărilor. Una e să te lupți principal, alta e să boicotezi prin orice mijloace, inclusiv de natură administrativă, desfășurarea lucrărilor Parlamentului, pentru că țara aceasta este și a Opoziției nu numai a Puterii”, a mai arătat prim-ministrul.
Ședința de plen a Senatului a fost suspendată, lunea trecută, după ce PDL a cerut dezbatea cu prioritate a legii asistenței sociale, iar opoziția a cerut o pauză de consultări de cinci minute, care a durat de fapt o oră, la finalul căreia nu mai era cvorum de lucru.
Proiectul de lege propus de Guvern are termen de adoptare tacită data de 3 noiembrie.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat vineri că are convingerea că, în cursul săptămânii viitoare, blocajul din Senat va fi depășit și proiectul Legii asistenței sociale va putea merge în Camera Deputaților, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate cu Fondul Monetar Internațional.