Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la Arad, răspunzând unei întrebări, că nu s-a discutat în Guvern despre posibilitatea introducerii unor taxe noi care să susțină o eventuală indexare a pensiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul Emil Boc a fost întrebat de jurnaliști, la Arad, unde a participat la inaugurarea șantierelor celor două tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad, despre o eventuală indexare a pensiilor după introducerea unor taxe care să o susțină.
„Nu s-a discutat așa ceva în Guvern. Dacă citiți comunicatul Ministerului Muncii, aveți răspunsul la întrebare”, a afirmat Boc.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale preciza, miercuri, într-un comunicat de presă, că, pentru proiecția bugetară din 2012, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a trimis către Ministerul Finanțelor două propuneri.
„Prima variantă este fără indexarea pensiilor. A doua variantă este indexarea pensiilor, cu rata inflației, dacă și numai dacă există resurse financiare pentru ca acest lucru să se întâmple”, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, calculele făcute arată că o eventuală indexare ar însemna un impact bugetar de aproximativ trei miliarde de lei.
„Pentru a avea resurse în 2012, trebuie să se știe clar creșterea economică. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Muncii a elaborat două variante, iar o decizie va fi luată numai după ce avem toate datele economice. Precizăm că nu a existat nici o discuție la nivelul Guvernului, legată de majorarea taxelor și impozitelor”, mai arată MMFPS.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, miercuri, la audierile din Comisia de resort a Camerei, că a trimis Ministerului Finanțelor, pentru proiecția bugetară, o variantă de indexare a pensiilor cu 6,5% în medie pentru anul 2012, ceea ce reprezintă un impact bugetar de trei miliarde de lei.
„Referitor la proiecția bugetară, specific de la început că noi am mers cu mai multe variante cu Ministerul Finanțelor și, dacă va fi o întrebare referitoare la pensii, sigur, noi am transmis către Ministerul Finanțelor și varianta de indexare a pensiilor, așa cum este prevăzut în lege, important este să existe resurse financiare pentru ca acest lucru să se întâmple”, a spus Sulfina Barbu.