Salariile și pensiile vor fi majorate pe parcursul anului viitor doar dacă economia va permite și situația nu se va înrăutăți în UE, dar la acest moment nu există garanții totale că o astfel de creștere va fi aplicată cu siguranță, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
„Prudența este cuvântul de ordine. Dacă economia națională va permite și dacă vremurile nu se vor înrăutăți în Uniunea Europeană, există această posibilitate (majorarea salariilor și pensiilor – n.r.), pentru că putem merge cu deficitul până la 3% pe ESA, dar în acest moment nimeni nu poate promite sută la sută că acest lucru se va întâmpla cu siguranță”, a spus Boc.
El a arătat că o eventuală majorare a salariilor și pensiilor nu va încălca Legea responsabilității fiscale, deoarece va fi aplicată cu mai mult de șase luni înainte de alegeri.
Guvernul a aprobat, ieri, proiectul de buget pentru anul viitor, într-o formă care nu prevede la acest moment majorări de salarii și pensii. În schimb, în raportul care însoțește proiectul de buget se spune că în situația unei evoluții economice favorabile, Guvernul ar putea aloca 1,7-1,8 miliarde de lei pentru majorarea salariilor, ceea ce înseamnă o creștere a fondurilor de salarii cu 4,5%.
Creșterea pensiilor și salariilor din sectorul public de la jumătatea anului viitor ar încălca nu mai puțin de cinci prevederi stabilite prin Legea responsabilității fiscale, inclusiv interdicția de a opera astfel de majorări cu șase luni înainte de alegeri parlamentare, apreciază Consiliul Fiscal.