Premierul Emil Boc a declarat, marți, că nu este o surpriză pentru el faptul că opoziția intenționează să depună o moțiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii și a arătat că el nu s-a oprit niciodată din drum de frica unei moțiuni de cenzură.
„Nu este o surpriză depunerea moțiunii de cenzură și niciodată nu m-am oprit din drum de frica unei moțiuni de cenzură, așa încât e un drept al opoziției să depună o moțiune de cenzură”, a afirmat Emil Boc.
El a arătat că va stabili, împreună cu liderii coaliției de guvernare, calendarul exact al asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii.
Premierul Emil Boc a făcut această declarație după ce a avut o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PDL, în care a prezentat modificările la Codul muncii.
Boc a spus că nu au fost parlamentari împotriva asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, ci unii dintre ei au cerut explicații de ce este nevoie de această procedură.
Primul ministru a arătat că le-a explicat parlamentarilor PDL că și actualul Cod al Muncii a fost adoptat tot prin asumarea răspunderii Guvernului PSD, în 2003. „Acest lucru rezultă din faptul că, fiind un cod cu foarte multe interese, este greu să le pui cap la cap și să ai o lege unitară dacă nu se merge pe procedura asumării răspunderii, prin care se păstrează caracterul de coerență al codului”, a precizat Emil Boc.
El a mai spus că o să aibă discuții cu orice coleg, partener de coaliție pentru a explica necesitatea noului Cod al Muncii.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, înaintea unei întâlniri între lideri ai Uniunii Social Liberale și reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, că partidele din opoziție vor depune moțiune de cenzură dacă Guvernul va promova Codul Muncii prin angajarea răspunderii în Parlament.
Premierul Emil Boc a anunțat, luni, că liderii coaliției de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii.