Boc: Năstase ar trebui să ceară scuze românilor de șase miliarde de ori pentru contractul cu Bechtel



Modificarea contractului cu Bechtel pentru construirea autostrăzii Transilvania determină o economie de șase miliarde euro la bugetul de stat, iar fostul prim-ministru PSD Adrian Năstase, care a încheiat acest contract, ar trebui să ceară scuze românilor de șase miliarde de ori, afirmă premierul Boc
„Se economisesc șase miliarde euro la bugetul de stat, iar pentru aceasta Adrian Năstase ar trebui să-și ceară scuze românilor de șase miliarde de ori pentru faptul că a încheiat un contract în detrimentul statului român. Nu se poate să lași la nesfârșit contracte care să producă pierderi din bani publici doar pentru că a fost moftul Guvernului Năstase la un moment dat”, a spus Boc, la postul public de radio.
Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puțin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte șase sectoare de drum, a anunțat, miercuri, la Guvern, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
„Azi, din totalul de 2,2 miliarde euro prevăzute inițial pentru executarea celor 413 kilometri de autostradă, avem executați 54 kilometri și am cheltuit 1,25 miliarde euro. Dacă în condițiile actuale ale contractului existent cu Bechtel am fi terminat autostrada, costul final al acesteia ar fi fost de 9,9 miliarde euro, iar acum costul pe care îl vom avea de suportat în final, în urma acestei negocieri pentru finalizarea lucrărilor, va fi de 3,8 miliarde euro”, a spus Boagiu.
Premierul Emil Boc a susținut la rândul său că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului.
Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărțit în 8 tronsoane de construcție. Lucrările nu au fost începute pe 6 dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Brașov-Făgăraș (53 km), Făgăraș-Sighișoara (52 km), Sighișoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăilești (24 km) și Mihăilești-Suplacu de Barcău (76 km).
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcția unui traseu de 415 kilometri, dar porțiunea construită până în prezent cu finanțarea statului, la șapte ani de la lansarea proiectului, depășește cu puțin 10% din traseul total.
Până în prezent au fost contruiți doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.