Președintele PDL, Emil Boc, a afirmat, duminică, la ședința filialei București, că ascensiunea partidului a pornit de la Capitală, că organizația a dat cei mai importanți politicieni – Băsescu, Blaga, Negoiță – și a spus că mandatul intermar al Elenei Udrea a „creionat câteva lucruri sănătoase”.
Boc le-a spus participanților că a venit din două motive, unul legat de importanța pe care o are organizația București pentru PDL, iar altul pentru a „împărtăși câteva gânduri” privind măsurile de guvernare.
Premierul a arătat că ascensiunea PDL a pornit de la București, începând din 2000, cu Traian Băsescu și s-a deschis drumul către guvernare.
„De aici a început ascensiunea PDL. De aici, de la București, ați dat cei mai importanți oameni politici: Traian Băsescu, Vasile Blaga, Liviu Negoiță, oameni care s-au confirmat prin eficiență și performanță”, a afirmat Boc, nominalizându-l și pe Adriean Videanu, care, în calitate de primar general, a continuat proiectele actualului șef al statului.
„Am venit aici să fiu alături de voi și pentru a împărtăși câteva gânduri”, a mai spus Emil Boc, care a expus pe larg măsurile pe care le-a luat Guvernul la legea pensiilor, Codurile juridice, legea educației.
El a arătat că dacă Guvernul nu ar fi luat măsurile necesare, România ar fi ajuns într-o situație mult mai dificilă decât Grecia, Spania sau Irlanda.
„Am ales calea rațională, nu a populismului”, a adăugat premierul, arătând că ar fi existat pericolul ducerii țării „în prăpastie”.
El a respins criticile aduse măsurilor luate prin Legile pensiilor, educației. Boc a arătat că toți cei care nu doresc adoptarea Legea educației vor, de fapt, „conservarea în apă călduță a mediocrității din ziua de astăzi” și „trăncănesc pe diverse posturi lucruri neadevărate”.
„Deciziile sunt următoarele: avem de scos România din criza economică, avem de câștigat alegerile parlamentare și locale în 2012. Avem șanse de reușită dacă facem ce trebuie. Guvernarea va reuși dacă nu cădem în patima populismului”, a mai spus Emil Boc, arătând că alții au „vândut iluzii”, iar PDL a ales „calea deciziilor grele și corecte”.
Președintele PDL s-a declarat optimist privind succesul partidului în alegeri, dând exemplul Letoniei, unde partidul de la guvernare, care a luat măsuri mai grele decât în România, a câștigat alegerile.
El i-a îndemnat pe liderii PDL să explice oamenilor măsurile corecte și necesare luate Guvern.
Emil Boc și-a încheiat discursul menționând că mandatul interimar al Elenei Udrea în fruntea organizației PDL București „a creionat câteva lucruri sănătoase și bune”.