Afirmație

Boc: La Senat va exista un grup independent, separat, al PD



Președintele PD, Emil Boc, a declarat, ieri, la finalul ședinței grupurilor parlamentare reunite ale PD, că la Senat va exista un grup independent, separat, al democraților, și a reiterat ideea că Alianța a încetat să existe, urmare a deciziei premierului Tăriceanu.
„La Senat va exista un grup independent, separat, al PD”, a anunțat Emil Boc, care a arătat că, în urma deciziei premierului de a scoate PD de la guvernare, Alianța D.A a încetat să mai existe.
„Potrivit deciziei primului-ministru, Alianța a încetat să mai existe. În momentul când ai scos PD din Guvern și ai preferat colaboarea cu PSD, protocolul este de fapt rupt, urmează ca instanța să constate și de drept”, a declarat Boc.
Președintele PD a prezentat, în ședința grupurilor parlamentare reunite ale formațiunii, deciziile Biroului Permanent Național, cu privire la „noul Guvern PNL-PSD, față de dimensiunea nelegitimă a noului Cabinet și caracterul pe care îl are guvernul nou format”.
„Din punctul nostru de vedere, Guvernul este ilegitim, iar premierul impostor. Guvernul este ilegitim pentru că nu se poate ca un guvern care a rezultat în urma câștigării lui Traian Băsescu a campaniei electorale cu un program al Alianței, să continue cu o alianță cu PSD”, a spus Boc.
Liderul democrat a mai precizat că noua alianță cu PSD este „o alianță contranaturii”.
„PD va rămâne moștenitorul Alianței și continuatorul programului acesteia, iar premierul Tăriceanu se agață de putere cu orice preț”, a ținut să precizeze Boc.
Emil Boc l-a atacat în continuare pe premierul Tăriceanu, declarând că acesta „ar trebui să își dea demisia, pentru a fi nominalizat premier al PNL”.
„El este premierul Alianței, dacă dorește să fie premeirul PNL, gestul de onoare minim pe care trebuie să-l facă ar fi să-și dea demisia și să fie nominalizat ca premier al PNL și să formeze o alianță cu PSD. Alianța PNL-PD, așa cum s-a constituit ea, exclude orice colaborare cu PSD, ori Tăriceanu face exact invers”, a declarat Boc.
„Din acest punct de vedere, caracterul de impostor i se potrivește foarte bine, pentru a se putea menține la putere cu orice preț”, a mai spus președintele democrat.
Viceliderul Alianței D.A. din Senat, democratul Nicolae Ioțcu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că va cere în plenul ședinței de plen a acestei Camere înființarea grupului PD.



Recomandări

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare

Primarul PNL de Rădăuți, Bogdan Loghin, dinamitează coaliția de guvernare după anunțul că-l susține pe Nicușor Dan pentru președinția României

Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României
Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României