Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Miercurea Ciuc, unde a participat la slujba de aniversare a 15 ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei, că pleacă din localitate convins că unitatea îi va face pe români să treacă mai ușor peste greutăți, transmite corespondentul MEDIAFAX
Emil Boc a spus că a venit la Miercurea Ciuc pentru PF Daniel, pentru românii din Covasna din Harghita, și pentru un om deosebit ca IPS Ioan Selejan, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Tot ce am văzut astăzi ( duminică – n.r.) mi-a demonstrat și mi-a întărit convingerea că dacă suntem uniți, solidari și cu ajutorul lui Dumenzeu putem trece mai ușor peste toate greutățile pe care le avem”, a spus Boc.
La rândul său, președintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat că nu a văzut nicăieri în țară și în vizitele pe care le-a făcut în străinătate un om atât de „energic și de gospodar” ca IPS Ioan.
„Am venit pentru un om deosebit și pentru românii din Covansa și Harghita și la sfârșitul unei astfel de ceremonii se spune «vrednic este» și eu cred că astăzi aceste cuvinte sunt mai mult decât îndreptățite pentru IPS Ioan, cel care a adus românii împreună, care a catalizat energia românească în această zonă, și a știut să întindă o mână și către celelalte etnii. Am venit din prietenie și din respect. Am umblat mult în țară și în străinătate, dar nu am văzut pe cineva atât de energic, gospodar și milostiv cum este Arhiepiscopul Harghitei și Covasnei”, a spus Geoană.
Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a afirmat, la rândul său, că a venit pentru un om „brav”, dar și pentru a da jos de pe clădirile statului român steagurile Republicii Ungare.
„Am văzut steaguri ale Ungariei pe clădiri ale statului român. Nu au ce căuta acolo. O să îl rog pe Emil Boc să mă ajute să mă sui pe umerii lui și să le dau jos”, a spus Vadim.
El a afirmat că a fost o zi frumoasă la Miercurea Ciuc și o mare sărbătoare a ortodoxiei și a creștinismului în general.
După finalul ceremoniei de ridicare în rang a IPS Ioan, toți participanții la eveniment au fost invitați la o agapă creștinească.
Aproximativ trei mii de persoane au participat, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, la slujba de aniversare a 15 ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei, oficiată de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și de 15 ierarhi ai BOR. La slujbă au participat și IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, PS Gurie Gorjeanul, episcop vicar la Craiova, PS Ambrozie de la Giurgiu, PS Andrei Făgărășeanu al Sibiului și PS Macarie din Stockholm.
De asemenea, au fost prezenți și premierul Emil Boc, președintele PSD, Mircea Geoană, președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, europarlamentarul PNL Norica Nicolai , precum și primari români din Covasna și Harghita și reprezentanți ai fundațiilor și asociațiilor cultural-creștine din cele două județe.
După slujbă, episcopul Covasnei și Harghitei, PS Ioan Selejan, a fost ridicat în rangul de arhiepiscop „ad personam”, în cadrul unei ceremonii oficiate la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc de PF Daniel și de 15 ierarhi ai BOR.