Boc: La buget vom acorda prioritate absorbției fondurilor europene prin asigurarea cofinanțării



Premierul Emil Boc a declarat, marți, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că Guvernul va acorda, în procesul de elaborare a legii bugetului de stat, „o prioritate majoră” absorbției fondurilor europene prin asigurarea cofinanțării, în cadrul bugetului, a sumelor necesare pentru infrastructură.
„În cadrul elaborării legii bugetului de stat vom acorda prioritate majoră absorbției fondurilor europene prin asigurarea cofinanțării, în cadrul bugetului, a banilor necesari pentru infrastructură”, a spus el.
Premierul a reamintit că, în cadrul negocierilor cu FMI, BM și CE, „s-a obținut ca banii pentru investiții să fie aduși în primele două trimestre”.
„Asta înseamnă că România are o șansă în plus de creștere economică, o șansă suplimentară de a putea utiliza banii pentru infrastructură, cu condiția să nu facem niciun pas înapoi în ceea ce privește celelalte reforme structurale și respectarea angajamentelor cu privire la deficit, la salarizare și a celorlalte angajamente”, a spus Boc.
El a explicat că, din perspectiva PDL, adoptarea legii bugetului de stat pe 2011 constituie o prioritate.
Boc a arătat că de această lege depind, pe de o parte, „și ieșirea din criza economică și asigurarea creșterii economice în 2011, dar și, pe de altă parte, „bugetele administrațiilor locale de toate culorile politice, astfel încât, până la sfârșitul anului, acestea să poată fi în măsură să treacă la adoptarea bugeteor locale în vederea adoptării lor de către consiliile locale și județene”.