Președintele Partidului Democrat, Emil Boc, a declarat, ieri, la Alba Iulia, că în acest an de Ziua Națională a României s-a reușit să se păstreze „echidistanța politică”.
Liderul democrat a adăugat că, spre deosebire de anii trecuți, de acestă dată nu au fost discursuri sau referiri politice. „La Alba Iulia am reușit să păstrăm echidistanța politică. Nu au fost discursuri, nu au fost referiri politice, au fost invitați toți să participe și eu cred că a fost o manifestare deosebită”, a spus Boc.
„Unirea face puterea și împreună vom reuși” este mesajul cel mai important al zilei de 1 Decembrie, a apreciat președintele PD.
Boc a mai spus că acest lucru ar trebui să-l aibă în minte fiecare român și mai ales politicienii.
Președintele PD și o delegație formată din parlamentari și lideri ai partidului au participat, joi, la Alba Iulia, la manifestările dedicate Zilei Naționale a României. La manifestările de la Alba Iulia au participat, de asemenea, premierul Călin Popescu Tăriceanu, miniștri, secretari de stat, parlamentari și lideri politici.
Tăriceanu a apreciat că manifestările organizate în acest an de Ziua Națională în Alba Iulia nu au fost politizate, deși în prima parte a programului mulți dintre participanți au purtat pancarte sau steaguri cu însemnele unor partide.
Pe durata ceremonialului depunerii de coroane la statuile lui I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, unii dintre participanți au purtat pancarte și steaguri cu însemnele PC, PSD, PPCD și PNȚCD.