Județele de dimensiuni mici nu pot contracta direct fonduri europene, operațiune care poate fi derulată doar de către județele mari, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, care a argumentat astfel din nou necesitatea reorganizării administrative după modelul propus de PDL.
„Dacă facem aceste județe mari, ele vor putea contracta bani direct de la bugetul Uniunii Europene. Astăzi, trebuie să se treacă prin București”, a spus Boc, la postul public de radio.
El a susținut că, pe baza reorganizării administrative, un județ mare ar putea contracta fonduri europene de până la trei miliarde euro.
„Suntem printre puținele țări din Uniunea Europeană care nu au această structură care să atragă direct fonduri de la UE. Eu la asta m-am referit, nu că ne cere UE. Uniunea Europeană se uită și spune «sunteți fraieri că nu fructificați avantajul pe care vi-l dăm, să aveți județe mai mari, pentru ca ele singure să atragă bani europeni, să nu mai mergeți prin mecanismul birocratic de la București». Dacă nu facem asta, ne îngreunăm șansele de aducere a banilor europeni în România”, a spus Boc.
Marți seara, Boc a declarat, la postul public de televiziune, că PDL va continua discuțiile cu partenerii de coaliție pentru reorganizarea administrativă a țării, menținându-și opinia că ideea constituirii a opt județe mari este cea mai bună, iar angajarea răspunderii pentru acest proiect rămâne o variantă luată în calcul.