Boc: În acest an vor fi gata primii 30 de kilometri de pe Autostrada București-Brașov



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la Ploiești, că în cursul acestui an vor fi realizați primi 30 de kilometri din tronsonul Moara Vlăsiei – Ploiești al Autostrăzii București – Brașov, iar lucrările la centura de vest a municipiului Ploiești vor fi terminate în luna noiembrie.
Prezent, ieri, la Ploiești, la o întâlnire cu conducerea județului Prahova și cu șefii instituțiilor deconcentrate, premierul Emil Boc a declarat că lucrările la centura de vest a municipiului Ploiești, care în urmă cu peste un an a intrat în reabilitare majoră pe o lungime de 12 kilometri, vor fi finalizate în luna noiembrie a acestui an.
„Am asigurat toată finanțarea necesară astfel încât tot obiectivul (centura de vest a municipiului Ploiești – n.r.) să fie terminat și în noiembrie să fie predat”, a afirmat Emil Boc.
Acesta a mai spus că sunt asigurate resursele financiare pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei – Ploiești și că, tot în cursul acestui an, vor fi finalizați, „la stadiul de asfalt” primii 30 de kilometri din acest tronson.
„Avem asigurate resursele financiare, anul acesta finalizăm 30 de kilometri din acest tronson de autostradă. Obiectivul pe care-l avem este ca în 2010 acest tronson să fie finalizat, poate la anul pe vremea aceasta, în iulie 2010, tronsonul Moara Vlăsiei – Ploiești să fie finalizat. Este vorba de un tronson de 42,5 kilometri în totalitate, iar anul acesta sper să se poată circula pe 30 de kilometri la stadiul de asfalt, urmând ca, până în iulie 2010, să fie finalizat”, a spus premierul.
Boc s-a referit și la tronsonul de autostradă Comarnic – Brașov, amintind că realizarea acestuia este prima lucrare de amploare prin parteneriat public – privat și că semnarea contractului este în fază finală.
Premierul a precizat că autoritățile încearcă să găsească soluții viabile pentru desfășurarea traficului rutier între Comarnic și Brașov în momentul în care vor începe lucrările la acest tronson de autostradă, una dintre variantele luate în calcul fiind drumul care face legătura între Câmpina – Valea Doftanei și Brașov, variantă care va fi discutată la Ministerul Transporturilor.
Premierul a adăugat că la 20 iulie va fi dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a drumului național 72, care face legătura între Ploiești și Găești și care are o lungime de 64 de kilometri.