Boc: Guvernul elimină prețurile reglementate la energie



Guvernul va elimina până în 2015 prețurile reglementate la energie, conform graficului stabilit deja cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, după ce Executivul european a cerut României oficial să se alinieze la normele UE în domeniu.
„Există un grafic negociat și cu Fondul Monetar Internațional, și cu Comisia Europeană, până în 2015. Conform graficului, acest lucru se va rezolva”, a spus Boc.
Comisia Europeană (CE) a solicitat României, în urmă cu o săptămână, prin două avize motivate, să își alinieze la normele UE legislația națională privind prețurile reglementate la energie pentru consumatorii finali.
Procedurile de infringement pe legislația de acest tip au început și în cazul Italiei și Poloniei.
Dacă statele membre nu respectă în termen de două luni obligațiile care le revin conform legii, Executivul Uniunii Europene poate deferi cauzele Curții de Justiție.
Potrivit normelor europene privind piața internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe întreg teritoriul UE și de a-și stabili singure prețuri care să reflecte stiuația reală de pe piețe. Stabilirea de prețuri reglementate distorsionează funcționarea pieței, deoarece definește prețuri care nu reflectă nevoile reale ale pieței și împiedică libera concurență și integrarea pieței, consideră CE.
Totuși, Executivul european amintește că legislația comunitară prevede de asemenea că, în cazuri excepționale, spre exemplu pentru a proteja clienții vulnerabili, se pot stabili prețuri reglementate. Măsurile trebuie însă să fie direcționate în mod special către cei care au nevoie de ele și trebuie să fie limitate în timp.
Potrivit celor mai recente informații Eurostat, care datează din primul semestru al anului trecut, consumatorii casnici din România plătesc în medie, pentru gaz, 7,74 euro pe gigajoule, față de 14,54 euro pe gigajoule la nivelul UE. La electricitate, prețul mediu plătit de consumatorii casnici din România este de 10,31 euro pe 100 KWh, față de 16,76 euro/100 KWh în UE.
Premierul Emil Boc a anunțat, în luna februarie, că tarifele la energia electrică și gaze vor crește în intervalul 2013-2015, după ce Guvernul va elimina prețurile reglementate, la cererea FMI, pe baza unui calendar care va fi stabilit până în septembrie 2011, urmând să fie definiți consumatorii considerați vulnerabili, care trebuie protejați.
În 2010, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție care are rolul de a stabili prețurile la energie și gaze, a anunțat că va comanda un studiu privind impactul renunțării la prețurile reglementate ale gazelor și electricității.
Aproape toți producătorii de electricitate sunt obligați de ANRE să aloce o parte a producție pentru consumul populației, la prețuri stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom și Romgaz Mediaș au prețuri de producție stabilite de ANRE.