Părere

Boc: Dacă la referendum câștigă Băsescu, CC trebuie să spună dacă se dizolvă Parlamentul



Președintele PD, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, la Brașov, că, dacă la rereferendum, Traian Băsescu este reconfirmat în funcție, Curtea Constituțională a trebui să stabilească dacă trebuie dizolvat Parlamentul și organizate alegeri anticipate.
În opinia lui Boc, un refuz al populației de a demite președintele, ar trebui să ducă la dizolvarea Parlamentului și la organizarea de alegeri anticipate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Un refuz al poporului poate duce la dizolvarea Parlamentului și la alegeri anticipate. E un conflict între două instituții – între președinte și Parlament. Dacă pierde președintele, se alege un alt președinte, dacă pierde Parlamentul, pleacă Parlamentul. E un vot de blam și nimeni nu poate sta pe un vot de blam”, a afirmat liderul PD.
Parlamentarii Partidului Liberal Democrat vor propune ca la referendumul privind demiterea președintelui Traian Băsescu să fie și o întrebare privind dizolvarea Parlamentului.
„Vreau să-i întrebăm pe oameni dacă nu ar trebui ca Parlamentul să se dizolve în condițiile în care referendumul împotriva președintelui nu va trece. Adică, dacă domnul Băsescu iese învingător, Parlamentul nu trebuie să plece acasă și să avem alegeri anticipate? Nu trebuie să creadă o majoritate care se lăfăie în Parlament că poate să suspende un președinte atunci când vor”, a declarat Theodor Stolojan, sâmbătă, la Craiova.
PSD a anunțat declanșarea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Băsescu.



Recomandări