Boc convoacă miniștrii la Guvern, pentru discuții privind absorbția fondurilor europene în acest an



Premierul Emil Boc a anunțat că a decis pentru joi organizarea unei reuniuni pe tema absorbției fondurilor europene în acest an, ședință pe care o va conduce împreună cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Ședința pe tema fondurilor UE va începe la ora 12.00, a precizat premierul, la începutul ședinței de miercuri a Guvernului.
Plățile intermediare rambursate de Comisia Europeană până la 30 noiembrie 2011 însumează, pe toate programele operaționale, aproximativ 716 milioane de euro, ceea ce corespunde unei rate de absorbție de 3,72% din totalul fondurilor alocate României pentru intervalul 2007-2013.
Din cauza unor nereguli constatate în cursul unui control anual pe zona de achiziții publice, Comisia Europeană a întrerupt rambursările pentru axa prioritară 2 din Programul Operațional Regional începând cu data de 11 iunie 2011.
În iulie 2011, partea română a decis să suspende transmiterea declarațiilor de cheltuieli spre rambursare către Comisia Europeană pentru toate programele operaționale, până la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea și corectitudinea sistemului de verificare, management și control a achizițiilor publice. Această hotărâre a fost luată de autoritățile române întrucât semnale privind suspiciuni de nereguli în domeniul achizițiilor publice au fost identificate și pe alte programe operaționale.
Ulterior, la sfârșitul lunii iulie 2011, Comisia Europeană a cerut părții române să îndeplinească o serie de condiționalități la nivelul sistemului de management și control care să ofere garanții suficiente privind credibilitatea acestuia.
La 31 octombrie 2011, Ministerul Afacerilor Europene a transmis Comisiei Europene informațiile referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru reluarea rambursărilor de plăți de la Comisia Europeană pentru proiectele finanțate din instrumentele structurale. Datele furnizate atestau atât remedierea de către partea română a problemelor identificate de auditorii CE în sistemul de achiziții publice, cât și reverificarea achizițiilor publice din proiectele deja derulate.
La 15 decembrie 2011, Comisia Europeană a comunicat reluarea rambursării de plăți pentru Programul Operațional Regional (POR), axa prioritară 2, „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”.