Boc: Contractele colective se vor reglementa prin lege specială, adoptată imediat după Codul Muncii



Premierul Emil Boc a declarat, marți, că a acceptat prupunerea UNPR privind reglementarea contractelor colective de muncă prin lege specială, care urmează să fie adoptată imediat după Codul Muncii.
„În cadrul modificărilor pe care le propunem la Codul Muncii, am ținut în mod expres cont de propunerea UNPR care spune că negocierea și încheierea contractelor colective de muncă se reglementează prin lege specială. Asta înseamnă în primul rând că actualele contracte de muncă, inclusiv cele la nivel național – acele contracte colective la nivel național – rămân în vigoare, nu se modifică nimic, și problema contractelor colective, inclusiv a celor la nivel național, se va reglementa prin lege specială”, a spus Boc.
Boc a precizat că, în consecință, Legea contractelor colective de muncă nu se abrogă, așa cum era inițial prevăzut.
„Cu alte cuvinte, Legea contractelor colective de muncă nu se abrogă, așa cum era inițial prevăzut, urmând ca prin lege specială să se stabilească acest lucru”, a spus Boc.
El a arătat că reglementarea contractelor colective de muncă prin lege specială a fost propunerea UNPR în cadrul coaliției, pe care Executivul și-a însușit-o.
Boc a precizat că această propunere a fost reiterată marți în discuțiile cu parlamentarii UNPR, aceasta fiind acceptată.
Întrebat cât de repede urmează să vină Legea specială privind contractele colective, având în vedere că acestea expriră, Boc a răspuns: „Imediat după adoptarea Codului Muncii”.