Premierul Emil Boc a declarat, marți, la Arad, că mesajul său privind o posibilă nouă criză economică este „precauție, vigilență, dar nu panică” și că România, deși stă mai bine decât în 2008 în raport cu criza, nu este „imună” la ce se întâmplă în zona euro și pe piețe mondiale.
Prezent la Arad pentru a vizita șantierul centurii rutiere în regim de autostradă, premierul Emil Boc a fost întrebat de jurnaliști ce măsuri ia Guvernul pentru a preîntâmpina o eventuală nouă criză mondială, el răspunzând că mesajul său este „precauție, vigilență, dar nu panică”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Trebuie să fim în continuare extrem de precauți privind politica bugetară și fiscală a statului, de a ne încadra în țintele de deficit asumate cu Comisia Europeană, de a nu face niciun exces bugetar și de a nu repeta greșelile anului 2008. Dar nu e cazul de panică. România e mai bine pregătită decât în 2008 pentru a face față provocărilor economice internaționale”, a spus Boc.
Premierul a adăugat că în 2008 Guvernul Tăriceanu „majora pensii, salarii, creștea numărul de bugetari, cheltuia două miliarde de euro din vânzarea BCR și lăsa România complet nepregătită în fața crizei”.
„Dar chiar dacă stăm mai bine decât în 2008 în raport cu criza, nu suntem totuși imuni la ce se întâmplă pe piețe mondiale și în special în zona euro, în special privind ce s-ar putea întâmpla în Italia sau Spania”, a declarat Emil Boc.
Boc a mai spus că va continua politica de ocupare a posturilor în sectorul bugetar și reforma companiilor.
„Avem un an electoral în față, dar nu avem nici într-un caz un an electoral din punct de vedere al politicilor bugetare și fiscale. Politica de ajustare bugetară, de continuare a reformelor, merge mai departe indiferent de existența sau neexistența unui an electoral, pentru că numai așa România poate să reziste în această competiție globală”, a afirmat Boc.
Acțiunile cotate la Bursa de Valori București și-au accelerat scăderea, într-o piață cu lichiditate crescută și dominată de panică, astfel că la ora 12:00 indicele general, BET-C, era cu 11,02% sub închiderea de luni, iar indicele SIF-urilor și al acțiunilor Fondului Proprieatea era în cădere cu 13%.