Premierul și ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, a declarat, vineri, că a dispus „o campanie mult mai agresivă” de informare a mediului de afaceri cu privire la facilitățile oferite pentru angajarea șomerilor, chiar dacă numărul acestora este în scădere.
Boc a afirmat că și în domeniul șomajului „semnele bune” arată ieșirea din recesiune, lucru confirmat de numărul de șomeri în scădere.
„Aici, la minister, avem un mini-Guvern, în fapt, pentru că sunt foarte multe domenii, și putem să vă spunem că în acest moment, încet, dar sigur, se consolidează acest drum al ieșirii din recesiune”, a afirmat Boc, vineri, într-o conferință de presă la Ministerul Muncii.
Premierul a spus că în luna aprilie rata șomajului a fost de 5,4 la sută, fiind înregistrati 493.438 de șomeri, iar la mijlocul lunii mai rata șomajului scăzuse la 5,25 la sută, numărul persoanelor fără un loc de muncă ajungând la 478.666.
„Cu alte cuvinte, și aici se observă tendința de scădere a numărului de șomeri. Mai avem încă până ajungem la 4,4 la sută, cât aveam în 2008, dar suntem pe drumul cel bun. Ceea ce am dispus astăzi este o campanie mult mai agresivă de informare a mediului de afaceri cu privire la facilitățile oferite de Ministerul Muncii pentru firmele care angajează șomerii de peste 45 de ani sau întreținători de familie”, a mai spus Emil Boc.
Premierul a aminiti că angajatorii care încadrează în muncă șomerii trecuți de 45 de ani sau întreținători de familie pot beneficia de o subvenție de 500 de lei, care se acordă pentru o
perioadă de un an.
„Deocamdată avem în buget banii necesari. Dacă va fi nevoie, la rectificarea bugetară vom suplimenta acest fond”, a adăugat Boc.
Totodată, agenții economici care angajează persoane care mai au trei ani până la ieșirea la pensie pot primi lunar o subvenție de 500 de lei.
Premierul a amintit că și în cazul angajării absolvenților se pot acorda subvenții de către Ministerul Muncii. Astfel, pentru încadrarea în muncă a unui absolvent de studii superioare, subvenția lunară este de 750 de lei, pentru absolvenții de studii liceale sau postliceale ajutorul de la stat este de 600 de lei iar pentru cei care au finalizat studiile gimnaziale de 500 de lei.
Și în cazul angajării unei persoane cu handicap subvenția este tot de 500 de lei timp de un an.