Boc așteaptă „înțelepciune și echilibru” din partea liderilor PDL și UDMR Cluj-Napoca



Liderul PDL, premierul Emil Boc consideră că reprezentanții PDL și UDMR Cluj vor avea „înțelepciune și echilibrul necesar” să găsească soluții de colaborare pe plan local, afirmând că doar astfel pot fi găsite modalități de rezolvare a problemelor unei comunități.
„Eu cred că cei de la nivelul municipiului Cluj-Napoca vor avea înțelepciune și echilibrul necesar să găsească soluții, pentru că întotdeauna cu echilibru și înțelegere se găsesc soluții la problemele cu care o comunitate se confruntă. Am încredere în cei de la Cluj”, a declarat, duminică, președintele PDL.
El a arătat că, dacă va fi nevoie, situația va fi discutată și în ședința de luni a coaliției, dar că el crede că problema va fi rezolvată la nivel local.
UDMR a rupt, sâmbătă, protocolul de colaborare cu PDL la Cluj-Napoca, după ce Primăria a deschis o piață volantă pentru producătorii agricoli în centrul orașului, situația urmând să fie discutată, luni, în ședința de la București a coaliției de guvernare.
Miercuri, primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, anunța că prima piață volantă din municipiu va fi deschisă, sâmbătă, în parcarea din Piața Unirii din centrul orașului, unde producătorii de legume și fructe din județ își vor putea vinde produsele, la prețuri mai mici decât în piețele tradiționale. El spunea că piața volantă va fi deschisă în fiecare sâmbătă, până la sfârșitul lunii octombrie.
Ulterior, vineri, conducerea UDMR Cluj a amenințat cu „întreruperea” protocolului de colaborare cu PDL la Cluj-Napoca dacă Primăria va deschide, sâmbătă, piața volantă în apropierea Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Mihail” și a Consulatului Ungariei, pe motiv că se lezează interesele „comunității maghiare”.