Boc: Amânarea alegerilor locale este o aberație politică, juridică și constituțională



Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că amânarea alegerilor locale este o aberație politică, juridică și constituțională, și că teama că vor fi înfrânți îi determină pe liberali și social-democrați să găsească soluții absurde pentru a se menține cât mai mult la putere.
„Amânarea alegerilor locale este o aberație politică, juridică și constituțională”, a precizat Emil Boc.
El a argumentat că, din punct de vedere politic, „probabil că temerea de înfrângere în alegerile locale îi determină pe cei de la PSD și PNL să găsească tot felul de soluții absurde pentru a se menține câteva luni la putere, dar ei trebuie să înțeleagă că, odată și odată, tot vor pleca”.
De asemenea, Boc a spus că, din punct de vedere legal, mandatul primarului poate fi prelungit prin lege organică doar în caz de război, calamități naturale, dezastre sau sinistru deosebit de grav. „Ori guvernanții știu că vom avea calamități sau dezastre, ori acestea sunt în curtea PNL și PSD”, a susținut liderul PDL.
El a completat că, dacă Executivul va amâna totuși alegerile locale până în toamnă, acest eventual abuz va fi „barat” de Curtea Constituțională.
Boc a mai spus că nu crede în varianta organizării alegerilor parlamentare în primăvară, odată cu localele, pentru că asta ar însemna ca premierul Tăriceanu să își dea demisia.