Boc: Alianța Socialistă vrea să păstreze salariații într-o masă de manevră pentru pomeni electorale



Alianța Socialistă dorește să mențină actualul Cod al Muncii cu scopul de a păstra salariații într-o masă de manevră pentru pomeni electorale, defavorizând însă foarte mulți români care au performanță la locul de muncă și patronii care nu folosesc munca la negru, a afirmat premierul Emil Boc.
„De ce refuzați înlesnirea angajărilor și cum aveți pretenția să se reducă efectiv munca la negru dacă nu înlesnim angajările de către angajatori ? Doriți în continuare ca cetățenii acestei țări să fie dependenți de politici populiste și pomeniile pe care le dați în campaniile electorale”, s-a adresat Boc opoziției, în discursul susținut în plenul Parlamentului.
Guvernul și-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL și PC au depus o moțiune de cenzură, care este dezbătută și votată miercuri.