Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că preocuparea majoră a PDL și a coaliției este reîntregirea salariilor bugetarilor, arătând că decizia va aparține Guvernului.
„Preocuparea majoră a PDL și a coaliției este reîntregirea salariilor bugetarilor. Este vorba despre un angajament politic al coaliției pe care l-am făcut încă din 2010”, a adăugat Emil Boc.
În opinia acestuia, „acum sunt întrunite condițiile ca și ultima parte din salariile bugetarilor să fie reîntregite”.
Boc a evitat să precizeze o dată, menționând că decizia va aparține Guvernului, în funcție de discuțiile pe care acesta le are cu organismele internaționale și cu calendarul executivului.
Guvernul anunță Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaților din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o ușoară creștere a cheltuielilor de personal, dar cu tendință de scădere a acestora pe termen mediu.
Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergență aprobat, miercuri, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, „puncte cheie ale bugetului pe 2012”.
„În condițiile menținerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o ușoară creștere față de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendința de scădere a acestora”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.
Programul de convergență al României este revizuit anual și transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.
Boc: Acum sunt întrunite condițiile ca și ultima parte din salariile bugetarilor să fie reîntregite
