Ministrul Sănătății, Ioan Bazac, a propus premierului Emil Boc prelungirea contractelor de muncă încheiate cu medicii pensionari care lucrează în sistem, până la momentul în care posturile pe care aceștia sunt încadrați vor fi ocupate prin concurs, variantă agreată de șeful Guvernului. „Ministrul a vorbit, miercuri, cu premierul Emil Boc despre situația medicilor pensionari care lucrează în sistem și a solicitat ca, contractele de muncă să poată fi prelungite până când locurile pe care aceștia sunt încadrați vor fi ocupate prin concurs. Varianta a fost agreată de primul-ministru și urmează să fie găsită soluția legală pentru aplicarea acesteia”, au declarat agenției MEDIAFAX reprezentanții Ministerului Sănătății.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat anterior că va propune premierului rectificarea ordonanței de urgență prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat, astfel încât medicii pensionari să poată rămâne angajați în continuare, cu contract temporar de muncă, până la ocuparea posturilor prin concurs.
„Având în vedere lipsa acută de cadre medicale specializate, mai ales în mediul rural, voi propune ca medicii pensionari să rămână angajați în continuare, cu contracte temporare de muncă până la ocuparea posturilor prin concurs”, a spus Bazac.
În sistemul sanitar lucrează aproximativ 600 de medici pensionari, dintre care 500 în mediul urban și 100 în rural.
Și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, după întâlnirea de marți cu liderii federațiilor sindicale din învățământ, că încearcă să găsească soluții pentru pensionarii din sistem afectați de această ordonanță.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marți seară, într-o emisiune la Antena 3, referindu-se la faptul că decizia Guvernului afectează și persoane cu venituri mici, printre care actorii, profesorii, medicii, că „există și un element care poate ar trebui regândit sectorial, dar principiul trebuie păstrat”.
Liderul Confederației „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, că ideea lansată de ministrul Muncii, Marian Sârbu, de a plafona cumulul pensie-salariu ar fi o măsură discriminatorie, ca și în cazul indemnizației pentru creșterea copilului.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicată, luni în Monitorul Oficial, persoanele care, la data intrării în vigoare a actului normativ, cumulează pensia cu venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, au obligația să opteze între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
În termen de 30 de zile de la data suspendării plății pensiei, persoanele care cumulează pensia cu venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale sunt obligate să restituie ajutoarele, plățile compensatorii sau alte drepturi primite la data pensionării.