Boc a cerut să i se raporteze periodic stadiul proiectelor în parteneriat public-privat cu China



Premierul Emil Boc a solicitat ministerelor responsabile să desemneze câte o „persoană de legătură” care să îl informeze periodic cu privire la stadiul celor cinci proiecte în regim de parteneriat public-privat propuse investitorilor chinezi cu prilejul recentei sale vizite în China.
„Primul-ministru a solicitat ca persoana de legătură să îl țină la curent cu evoluția acestor proiecte și să-i raporteze periodic demersurile efectuate sau măsurile necesare pentru implementarea acestor investiții propuse părții chineze”, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Premierul Emil Boc a discutat în China implicarea investitorilor chinezi în construcția reactoarelor III și IV de la Cernavodă, canalului București-Dunăre, canalului Siret-Bărăgan, centralei de la Lăpuștești și a centurii ocolitoare a Bucureștiului.
Săptămâna trecută, liderul PSD, Victor Ponta, a anunțat, că în baza Legii 544, va solicita Guvernului României să facă publice costurile deplasării primului-ministru Emil Boc în China, în condițiile în care delegația română nu a semnat niciun contract.
Emil Boc i-a replicat liderului PSD că fostul premier Adrian Năstase, al cărui „copil de casă” a fost Victor Ponta, nu a încheiat un contract cu China când România putea face acest lucru, nefiind membră a UE, ci doar a făcut vizite din care a adus „containere”, dar actualul Guvern va demara cinci proiecte în colaborare cu investitorii chinezi.