Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și, totodată, al celor dedicate nașterii lui Mântuitorului Iisus Hristos.
Din suita celor 12 sărbători creștine importante face parte și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an în ziua a șasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numește Boboteaza și „Arătarea Domnului”, ” Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, care provine din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”, „revelare”.
Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una și aceeași sărbătoare.
Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi și luată de credincioși are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei. „Agheasma mare” se săvârșește numai de Bobotează, spre deosebire de „Sfințirea cea mică” a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeștanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile între 6 și 14 ianuarie altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr, de Sfântul Clement Alexandrinul și în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus.
Inițial, în Răsărit, Boboteaza era sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Nașterea Domnului. Din secolul al IV-lea a fost adoptată și în Biserica apuseană, fiind cunoscută și ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărțite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului, ca în Apus, și 6 ianuarie, pentru Bobotează.
Boboteaza a fost sărbătorită multă vreme împreună cu Crăciunul pe 6 ianuarie (lucru rămas până astăzi în practica Bisericii Ortodoxe Ruse, a Bisericii Armene și a celorlalte biserici necalcedoniene).
În tradiția populară, după mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu Chiralesa de Bobotează, iar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, atunci când erau vizați doar cei care purtau numele sfântului. La Sfântul Ioan se încheiau sărbătorile de iarnă, iar oamenii își intrau în ritmul normal al lucrurilor și vremurilor.
