BOALA LIMBII ALBASTRE

Marți dimineața. Beau cafeaua și-mi citesc horoscopul. În „Ziarul de Iași”: „Norocul este mai aproape de Dvs. decât credeți (…) această zi este a norocului”. În „Gândul”: „Astăzi vă este scris ca nimic să nu vă reușească”. Măi, să fie! E albă, ori e neagră? Mă pot adresa Oficiului pentru protecția consumatorului, solicitând daune-interese pentru că (să zicem) citind horoscopul, mai întâi am programat optimist o importantă întâlnire de afaceri, apoi, de spaimă, am anulat-o? Lăsând gluma, se impune constatarea că predicțiile din gazete sunt, adesea, scoase din burtă și oferite în vrac bieților creduli. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, fiind născut la 19 februarie (cumpănă de zodii) într-un ziar sunt considerat pește, în altul, vărsător. Evident, cu pronosticări diametral opuse!
*
Oare ce-om căuta noi în Uniunea Europeană? Imaginile cu nenorocita copiliță închisă preventiv în cușcă „pentru a nu face rele” ne coboară în proto-istorie și ne situează dincoace de limita umanului. Ne mai luând în seamă reacțiile cretine ale celor doi „părinți”, foarte încântați de propria stupizenie, trecând cu vederea mizeria de nedescris din casa moldoveanului, rămâne și mai de neexplicat atitudinea autorităților locale, cărora totul li se pare… normal! Ne-am acoperit de adâncă rușine și nu știu cum și când va putea fi ștearsă oribila pată de pe chipul nației! Să intrăm în UE cu astfel de comportament neanderthalian? Cine vede imaginile filmate de teleastul italian (ai noștri, unde or fi fost?) își face cruce și scuipă-n sân. Marele handicap al românilor în cursa către UE acesta este – adică, nivelul nenorocit de trai al țărănimii, care alcătuiește 40% din populație, și mai puțin termopanele lui Năstase ori mânăriile lui Tender, rezolvabile și penal, și civil. Nici un tribunal, însă, n-are cum desființa cușca (metaforică) sărăciei, indolenței și primitivismului în care-i încă zăvorâtă lumea satului românesc!
*
Mare noroc a avut Mitrea! Încă puțin și-ajungea la boala limbii albastre, provocată de insecta Culicoides. Urmau măsurile pentru prevenirea răspândirii dăunătorului viermele vestic Diabrotica virgifera Le Conte (Mon. Of. 203/2006). În sfârșit, un dăunător care vine din vest – și are sânge albastru, câtă vreme îl cheamă Le Conte! Dincolo de hohotele, totuși, bizare, ce l-au zgâlțâit pe Mitrea, că constatăm că-și află repede rând la Cameră tot soiul de legi, ordine și ordonanțe privind soarta balenelor, liliecilor, delfinilor, viermelui cutare, în vreme ce acte normative importante pentru viața românilor, așteaptă și tot așteaptă în stand bye…
*
Mesaj pe Internet: „De ce trebuia să publicați cartea trădătorului Pacepa?” Schițez un răspuns: colonelul Stauffenberg a făcut parte din staff-ul lui Hitler. Același colonel a pus bomba care, doar printr-o întâmplare, nu l-a ucis pe Hitler. „Orizonturi roșii” echivalează cu o bombă așezată de Pacepa la temelia mitului Ceaușescu (consolidat nu numai prin obedientă râvnă autohtonă, ci și cu reală contribuție internațională). Pentru întâia oară, românii aflau, cu detaliere amănunțită, realități de-a dreptul incredibile, puse în pagină de un martor autorizat, implicat direct în mai toate combinațiile insalubre puse la cel de „eroul între eroi”. Sigur că Pacepa a făcut parte din sistem, contribuind, până la un punct, la supraviețuirea acestuia. Dar cine ar fi putut să denunțe realități cu grijă ocultate, dacă nu însuși marele spion, martor (activ) la scene despre care românii n-aveau habar? Nici lui Stauffenberg, colaborator al lui Hitler, nu i se poate contesta dreptul de a instala bomba, nici lui Pacepa, acolit al lui Ceaușescu, dreptul de a scrie cartea. C-a trădat, pe cine a trădat, care-i gradul de vinovăție, la câtă recunoștință poate pretinde și cât oprobriu i se cuvine, asta-i cu totul altceva.