Boagiu: România va accesa fonduri europene pentru construcția de locuințe



România va accesa, în premieră, după integrarea în UE, fonduri structurale pentru construcția de locuințe, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Cluj, ministrul Integrării Europene, Anca Boagiu.
Boagiu a spus că a fost identificată această posibilitate de finanțare în bugetul european aprobat pentru perioada 2007-2013. „Această componentă privind construirea de locuințe nu a mai existat până acum, iar bugetul 2007-2013 are această prevedere care avantajează România. Țara noastră are nevoie de locuințe și trebuie să valorificăm această oportunitate de finanțare. Fondurile sunt pe parte de dezvoltare urbană”, a precizat Boagiu.
Ministrul Integrării Europene a declarat că această componentă a fost introdusă pentru că este nevoie de locuințe la nivel european, mai ales în ultimele zece state intrate și care au o istorie comună cu a României în ceea ce privește nevoia de locuințe.
Potrivit ministrului, România va beneficia și de avantajul schimbării regulilor care existau până acum privind fondurile structurale și care impuneau finalizarea unui proiect în termen de doi ani de la data aprobării. „Regula pentru 2007-2013 este că sunt trei ani pentru finalizarea unui proiect. Câștigăm un an, ceea ce este un mare avantaj că reușim să mișcăm structurile noastre”, a mai spus Anca Boagiu.
Ministrul Integrării Europene a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la cea de-a patra dezbatere cu tema „Dezvoltarea locală și regională durabilă”, care face parte din acțiunile legate de integrarea României în Uniunea Europeană derulate de MIE. La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, ai prefecturilor și consiliilor județene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Manifestarea a fost organizată de Confederația Sindicală Națională „Meridian”, Agenția de Dezvoltare Regională de Nord-Vest (ADNRV), Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Integrării Europene.