Boagiu: CFR plătește prea mult pentru electricitate, dar va achita datoriile către furnizori în 2011



Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, se declară nemulțumită de prețul la care CFR cumpără energia electrica, dar vrea ca datoriile CFR SA la furnizorii de energie, de 1,98 miliarde lei, să fie achitate până la sfârșitul anului.
„Sunt câteva companii foarte bogate de la care CFR cumpără energie la un preț de trei ori mai mare și le recomand acestora ca întâi să-și facă planurile de investiții și să înțeleagă că România nu e țara nimănui. Să nu-și imagineze că vom ține captive societățile ca să-și facă ei profit”, a declarat Boagiu într-o conferință de presă.
CFR utilizează energie furnizată de către companiile mari de pe piața de profil, precum Enel, CEZ și Electrica.
Potrivit ministrului, prețul de producție al energiei este de 146 lei/ MWh, însă furnizorii vând electricitatea cu 476 lei/ MWh.
Din totalul datoriilor, 831 milioane lei reprezintă penalități, considerate de ministru nejustificat de mari.
„Acum intrăm în negocieri cu ei pentru penalități, care nu mi se par normale. Doar penalitățile reprezintă aproape jumătate din totalul datoriilor. Ei se plâng de datoriile CFR, dar e greu de imaginat că și-ar dori eliberarea de contractele cu CFR”, a spus Boagiu.
Ea a adăugat că anul viitor CFR va încheia noi contracte pentru achiziția de energie.
Pe de altă parte, Boagiu a mai spus că CFR SA și-a redus pierderile în primul semestru cu 46% față de primele șase luni din 2010, iar CFR Marfă a obținut o creștere a veniturilor cu 23% și o majorare a cifrei de afaceri cu 18%.