Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a cerut, vineri, constructorilor autostrăzii Timișoara – Arad să „înceteze să mai inventeze pricini” ca să întârzie lucrările, afirmând că după cum decurg acestea nu crede că autostrada va fi terminată la timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ce vă cer tuturor și o să spun în continuare public este să încetați să mai inventați pricină de oprit contractele și de făcut claim-uri. Ori lucrați sănătos și serios, așa cum lucrați pe la dumneavoastră acasă, ori dacă nu ni se despart drumurile, pentru că înseamnă că în România nu știm să lucrăm la fel de bine și la aceleași standarde ca în țările din care proveniți”, le-a spus Boagiu constructorilor autostrăzii Timișoara – Arad.
Ea a afirmat că firmele care lucrează la construcția de autostrăzi în România au „niște obiceiuri proaste” ce țin de „claim-uri, extensii de timp și schimbări de soluții”.
„Nu mai avem timp de stat”, a afirmat Boagiu.
Întrebată de jurnaliști dacă este mulțumită de stadiul lucrărilor la autostrada Timișoara – Arad, Boagiu a răspuns că nu.
„Nu, faptul că este executată doar 44 la sută și cu ochiul meu de constructor spun că nu cred astăzi că așa cum arată vor reuși să o termine după cum sunt mobilizați”, a spus Boagiu, precizând că autostrada Timișoara – Arad ar trebui dată în folosință la finalul anului 2011, lucrările urmând să fie finalizate în trimestrul doi al anului viitor.
Boagiu a spus că înțelege că firmele de drumuri vin în România ca să facă profit, dar și Guvernul dorește să facă profit, acest lucru însemnând ca lucrările la cei peste 200 de kilometri de autostrăzi să fie terminate la timp și fără costuri suplimentare.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a vizitat, vineri, la Timișoara, terminalul non-Schengen al aeroportului, care a fost deschis, vineri, pentru cursele interne, până la aderarea României la Spațiul Schengen.
Totodată, ministrul a inspectat lucrările la autostrada Timișoara – Arad.