BOACĂNE ȘI BOCĂNIȚE

Să ne închipuim că gafa arbitrului Poll ar fi comis-o, în România, nenorocosul de Serea. Focșăneanul era imediat condamnat la ardere pe rug, peste cenușă i s-ar fi presărat var nestins, casa i-ar fi fost rasă cu buldozerul și rudele trimise în lagăr la Vânju Mare. La Bistrița, Serea, aflat cu spatele, n-a văzut o tragere de tricou pe care și comentatorii TV abia au dibuit-o clar la a doua reluare. Faza fiind în defavoarea „Stelei”, a condus la lapidarea arbitrului; or fi greșelile omenești, dar nu… pentru căței. Și iată că bizarul caz Poll a fost rezolvat (de Comisia de Arbitraj a FIFA) blajin, înțelegător, în esență favorabil gafeurului! Dacă Heleșteanu ar fi dictat o eliminare după rețeta aplicată de arbitrul brazilian suedezului Lucic, ar fi protestat paroxistic tot ce (mai) mișcă în țara asta, de la moara din Făgădău la PNȚCD. Cu 16 cartonașe galbene și 4 roșii, Ivanov a spulberat recordul lui Heleșteanu. Și nu s-a găsit nimeni în stare să spună despre Rusia (patria arbitrului) c-ar fi o țară… de jeg. Dl. Blatter este, însă, nemulțumit de Ivanov și-i acordă, simbolic, cartonașul galben (ar fi al 17-lea în acel meci). Nu știu ce (altceva) putea face arbitrul rus – cel mult, să cheme NKVD-ul și să-i cazeze pe olandezi la Lubianka! Când ai de strunit, pe teren, nu 22 de călugări din vechiul schit, ci 22 de derbedei cu gândul mai întâi la cotonogeală și abia apoi la minge, n-ai la îndemână altă armă decât cartonașele. A dat prea multe? Poate, prea puțin colorate, fiindcă un Heleșteanu ar fi înroșit, pe bună dreptate, jumătate din avertismente! Dai cartonașe, e rău. Nu le dai, iar e rău. A zbârcit-o penibil și Cantaleja, care, astfel, a scos din pălărie o calificată fără pic de glorie: Italia. Cu toate astea, Mondialul a oferit încă o justificare de luat în seamă prezumției „arbitrii e și ei oameni” (replică din tribune). „Radioficarea” arbitrajului n-a rezolvat mare lucru. Probabil că etapa următoare (dublarea centralului cu un confrate înșurubat în fața ecranului cu reluări), mereu amânată de FIFA, rămâne, totuși, de neocolit. Și va atrage după sine alți timpi morți, dar și alt subiectivism, fiindcă aceeași fază poate fi apreciată diferit de două persoane la fel de bine intenționate. Concluzia concluziilor, valabilă pentru fotbalul românesc: arbitrii noștri nu-s deloc de azvârlit. Boacănele lor sunt biete bocănițe, prin comparație cu isprăvile „cavalerilor fluierului” de la Mondial…. Mai departe: parcă la nici un campionat mondial n-am avut parte de atâtea șuturi peste poartă! Țintesc băieții parterul și pendulează de zici c-or să facă țăndări betoanele – când colo, proiectilul ciobește balconul etajului trei! Să fie vorba doar de precipitare, tehnică precară, ori filosofia lui „acum, ori niciodată”? Până și unul dintre cei mai faimoși și exacți șuteuri, neamțul Ballack, zici că-i pus să doboare avioane și diverse alte paseri. Geometria corectă a pendulării exclude lăsarea corpului pe spate în momentul șutului – asta stă scris în cap. I din ABC-ul fotbalului, cursul pregătitor. Și, totuși, matadorii mondialului trosnesc mingile cu ochii la oiștea carului mare, nu la verdeața gazonului. Titi Teașcă a impus, pe când antrena la Iași, o taxă-amendă pentru fiecare șut peste bară. Alături, se tolera; peste, se sancționa. O astfel de inițiativă la meciurile din Germania ar fi fost chiar de… milioane!… În fine: nu s-a văzut, cel puțin până acum, nici o „ciocnire a civilizațiilor” fotbalistice, pentru simplul motiv că toată lumea joacă la fel. Nimeni n-a vorbit despre globalizare în fotbal și iat-o că se produce, pe fondul ne-băgării în seamă generale și foamei de rezultate imediate. Care școală braziliană, când toți echipierii Braziliei joacă la cluburi din Europa? Care specific național, când 15 dintre selecționeri reprezintă alt fotbal decât acela al țării în care antrenează? În emisiunile docte de analiză de la TV sunt identificate tot soiul de subtilități și finețuri tehnico-tactice. Aiurea! Singura lege a tacticii unanim respectată rămâne centrarea oarbă, „la bătaie”, în careu. Ceea ce vom vedea, desigur, și la Europene. Globalizare: nu mai avem fotbaluri, ci un singur fotbal. Și nu pot încheia fără să remarc inteligentul, interiorizatul și elevatul chip de lună plină al lui Rooney: se citește imediat pe fața acestui fin băiat că-i pasionat de proza lui Proust, Dixtuorul lui Enescu și filmele lui Tarkovski. Lăsând gluma: o fi citit o carte în viața lui. Dar Bulahrouz?