BNS și Cartel Alfa au făcut plângere penală la PICCJ pentru abuz în serviciu împotriva membrilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților, pentru că nu li s-a permis accesul la ședința de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, deși solicitaseră acest lucru încă din 24 februarie.
Confederațiile sindicale BNS, Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, CSDR și Meridian au depus în 24 februarie, la Secretariatul General al Camerei Deputaților o solicitare privind participarea la ședințele camerelor reunite al Parlamentului, cu prilejul asumării răspunderii Guvernului cu privire la Codul Muncii.
Solicitarea a fost făcută pentru ca 60 de reprezentanți ai celor cinci confederații sindicale să participe la ședință.
Cererea de participare a fost depusă pentru perioada 1 martie – 1 aprilie și a vizat ședințele în care urmau să aibă loc prezentarea asumării, dezbaterea eventualei moțiuni de cenzură și votul asupra acesteia din urmă. Confederațiile susțin că și-au asumat obligația de a nu tulbura în niciun fel lucrările ședințelor.
Sindicaliștii au aflat, luni, dintr-o declarație a Robertei Anastase, că Biroul Permanent a decis prin vot majoritar să nu permită accesul reprezentanților sindicali la lucrările camerelor reunite, fapt confirmat telefonic de Secretariatul General al Camerei Deputaților.
În plângerea penală, confederațiile susțin că prin această decizie se încalcă art. 68 din Constituție care stipulează că „ședințele Camerei Deputaților și Senatului sunt publice” și aceste ședințe pot fi secrete doar în baza hotărârii adoptate de către camere, precum și pe art.69, alin. (1) potrivit căruia în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.
„Prin exercitarea cu rea credință și în deplină cunoștință de cauză, membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților au intrat sub incidență dispozițiilor art. 246 Cod Penal, comițând infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, decizia lor aducând o vătămare evidentă intereselor legale și constituționale ale reprezentanților sindicali. Aceeași faptă intră și sub incidența dispozițiilor art. 247 Cod Penal, privind abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Prin decizia luată, membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților au îngrădit drepturile unor persoane, folosința acestor drepturi și au creat o situație de inferioritate pe motiv de «convingeri» și «origine socială», reprezentanților sindicali”, se arată în plângerea înaintată Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, confederațiile cer declanșarea urmăririi penaleși trimiterea vinovaților prin rechizitoriu, în fața instanței de judecată.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, „din rațiuni de securitate”, ca la ședința de marți în care Guvernul își asumă răspunderea pe Codul Muncii, în Parlament să poată participa ca invitați doar ziariștii, nu și cetățenii, a declarat președintele Camerei, Roberta Anastase.
Ea a precizat că decizia Biroului Permanent este „o măsură excepțională”, până se va face securizarea balcoanelor din sala de ședințe.
Sindicaliștii i-au sesizat public președintelui Traian Băsescu încălcarea Constituției de către Biroul Permanent al Camerei Deputaților prin decizia luată.