BNS: O treime din locurile de muncă pierdute ar putea fi recuperate dacă se aplică măsurile propuse



O treime din locurile de muncă pierdute de la declanșarea crizei economice ar putea fi recuperate în trei – patru luni, dacă Guvernul va aplica măsurile propuse de partenerii sociali, a declarat, luni, după întâlnirea de la Ministerul Muncii, vicepreședintele BNS, Ovidiu Jurca. Vicepreședintele Blocului Național Sindical (BNS) a spus, la finalul întânirii grupului de lucru, la Ministerul Muncii, că aplicarea măsurilor anticriză propuse de sindicate și patronate, referitoare la acordarea de ajutoare de stat transparente și adaptarea de politici care să ducă la păstrarea locurilor de muncă, ar duce la recuperarea, în termen de trei – patru luni, a o treime din locurile de muncă pierdute în ultimele luni.
Jurca a mai spus că în întâlnirea cu reprezentanții ministerului s-a mai discutat despre relansarea dialogului social, recuperarea independenței Casei Naționale de Pensii și alte Asigurări Sociale (CNPAS) și a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și despre elaborarea de politici de sprijin economic, financiar și fiscal pentru companii din industria constructoare de automobile, aeronautică, a construcțiilor, mecanică fină sau alimentară.
În ceea ce privește încheierea acordului social pe patru ani, vicepreședintele BNS a precizat că așteaptă mai întâi să vadă proiectate în bugetul de stat măsurile propuse de partenerii sociali.
Secretarul de stat pe probleme de dialog social din Ministerul Muncii, Marius Lazăr, a declarat că în cadrul întâlnirii de luni s-a stabilit un calendar al discuțiilor cu sindicatele și patronatele, urmând ca la sfârșitul acestei săptămâni să fie stabilită o nouă întâlnire, în care să fie discutate teme prioritare precum relansarea comisiilor de dialog social, legea contractelor colective de muncă și cea a patronatelor.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declara, miercurea trecută, că reprezentanții Executivului vor să încheie un acord social pe patru ani cu partenerii sociali, apreciind că acesta este necesar pentru România.
Ministrul a mai spus că în cadrul întâlnirii cu liderii sindicatelor și patronatelor s-a discutat și despre restructurarea întregului dialog social, care „a șchiopătat în ultimii patru ani”. În opinia lui Marian Sârbu, Consiliul Economic și Social (CES) și Comisia de dialog social trebuie repuse în stare de funcționare.
Totodată, în întâlnirea de miercuri s-a discutat și despre posibilitate încheierii unui acord social pe termen mai lung cu măsurile necesare pentru stabilitate economică și socială pe patru ani.
Ministrul Marian Sârbu a mai declarat că printre prioritățile partenerilor sociali se află și retragerea Legii patronatelor din procedura în care se află în Parlament, pentru a fi modificată.
În privința acordului social pe patru ani, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin a precizat că discuțiile pe această temă vor fi reluate după stabilirea măsurilor pe termen scurt și a bugetului de stat pe 2009.
La întâlnirea de săptămâna trecută, de la Ministerul Muncii a participat și ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, care și-a declarat „totala deschidere pentru dialogul social”.