BNR va lua o decizie privind limitarea riscului de credit la persoanele fizice în două săptămâni



Banca Națională a României (BNR) va lua o decizie privind regulamentul de limitare a riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice în următoarele două săptămâni, a declarat, luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
La începutul lunii iulie, BNR a publicat un proiect de regulament privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, potrivit căruia băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populației pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, și nu doar în funcție de adeverința de salariu sau alte documente, precum în prezent.
De asemenea, proiectul de regulament prevede obligativitatea băncilor să realizeze pentru fiecare potențial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacității de rambursare a creditului în condiții nefavorabile, pe baza informațiilor disponibile aferente unei perioade de minim 18 luni anterior datei evaluării, utilizând cea mai ridicată rată a dobânzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei naționale, inclusiv în cazul creditelor indexate, și cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile practicat de împrumutător în respectiva perioadă.
Prevederile au trezit nemulțumirea mai multor bancheri comerciali, existând mai multe întâlniri între aceștia și reprezentanții BNR pentru discutarea acestui proiect.
Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că BNR va renunța la propunerea de introducere a analizei stress test obligatorie pentru fiecare persoană fizică solicitantă a unui împrumut, urmând să aplice scenarii de risc pe întreg portofoliul de credite pentru populație.
Bancherii au cerut acceptarea unor venituri cu 50% peste nivelul declarat la Fisc în anul anterior la calcularea gradului de îndatorare, însă banca centrală a refuzat propunerea, arătând că procentul de 20% din proiectul de regulament este unul suficient.