BNR și-a deschis porțile pentru studenții economiști suceveni

Studenți suceveni
Studenți suceveni

În perioada 6-8 decembrie 2016, Banca Națională a României (BNR) – Agenția Suceava a organizat, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), o nouă etapă a proiectului „BNR- Zilele porților deschise pentru studenții economiști”. Activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat la sediul Agenției BNR Suceava.
Peste 130 de studenți și cadre didactice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, și-au putut îmbogăți cunoștințele în domeniul economic și financiar prin participarea la seminarul cu tema „Rolul și funcțiile Băncii Naționale a României în asigurarea stabilității financiare”, susținut de directorul Agenției Suceava. Pe întreaga perioadă a derulării, proiectul s-a bucurat de implicarea activă a studenților de la specializările Finanțe – Bănci, Contabilitate și informatică de gestiune, Afaceri internaționale și Administrarea afacerilor.

Recomandări

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință