Depunerile în sistemul bancar românesc sunt sigure, pentru că nici o bancă nu are probleme de lichiditate, iar retragerile pe baza zvonurilor ar fi o greșeală, mai ales că BNR este pregătită să sprijine băncile, a declarat, ieri, directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. „Vă asigur, cu toată responsabilitatea, că nici o bancă, dar absolut nici una, nu prezintă probleme de lichiditate. Toate se încadrează în limitele de prudențialitate stabilite de BNR. Suntem pregătiți să intervenim să sprijinim orice bancă dacă ar avea probleme determinate de retrageri de fonduri pe baza zvonurilor”, a spus Cinteză.
Directorul BNR a arătat că, din cauza zvonurilor apărute în ultima perioadă, s-a observat o tendință de accelerare a retragerilor.
„Absolut din toate băncile sunt retrageri în acest moment. Nu este o creștere semnificativă, dar este o creștere. Mai mult pierd clienții, nu băncile, pentru că aceia care retrag primesc dobânda la vedere”, a adăugat Cinteză.
El consideră că retragerile nemotivate, pe fondul panicii produse de zvonuri, pot duce la situații neplăcute, dacă fenomenul nu este controlat din timp.
„Până și eu am primit astfel de zvonuri”, a spus Cinteză.
Cinteză a fost de acord că deprecierea leului ar fi putut determina o parte din deponenți să facă retrageri, dar consideră că aceștia și-au făcut un calcul greșit.
„Eu unul nu aș retrage lei ca să cumpăr valută la acest nivel de curs”, a adăugat Cinteză.
Din datele culese din piață, banca centrală a observat și un fenomen de mutare a depunerilor dintr-o instituție de credit în alta, dar fără a avea o justificare și fără o direcție anume.
Cinteză a precizat că a dorit să facă aceste declarații, întrucât vrea să evite acutizarea tendinței de retragere pe baza zvonurilor nefondate, mai ales că solvabilitatea sistemului este la un nivel foarte bun, de peste 13%, iar „activele proaste” reprezintă doar de 0,23% din total active.
Potrivit oficialului BNR, toate instituțiile de credit au constituit rezerva minimă obligatorie și fiecare bancă are un plan de rezervă privind asigurarea lichidității.
„Repet, nu există niciun motiv să se retragă bani din bănci. Suntem tributari unor probleme din trecut, și asta este păcat”, a continuat Cinteză.
El a mai arătat că în acest an nu au existat cazuri în care BNR să furnizeze lichiditate, dar în trecut banca centrală a sprijinit bănci solide care s-au confruntat cu retrageri cauzate de zvonuri.
Întrebat dacă eventuale măsuri de sprijinire vor fi anunțate, pentru a limita panica, Cinteză a răspuns că BNR nu-și face niciodată publice intervențiile.
Oficialul BNR a mai precizat că în fiecare dimineață analizează tabelul privind situația și lichiditatea tuturor băncilor, iar BNR monitorizează permanent evoluțiile din piață.
BNR recomandă populației să nu retragă depozitele pe baza zvonurilor
