BMW Z4 sosește la anul



BMW Z4 2010 Rendering
BMW Z4 2010 Rendering

BMW va veni cu temele bine pregătite și în cazul noii generații Z4.
Ne mai desparte doar un an până la întâlnirea cu modelul care se va duela pe segmentul premium cu modele ca Mercedes SLK și Porsche Boxter.
Viitoarea serie așteptată să debuteze pe piață în 2009 va putea fi echipată pentru prima dată și cu un motor diesel.
În rest, gama de motorizări va fi formată din binecunoscutele unități twin-turbo printre care și agregatul de 3.0 litri preluat de la versiunea 335i.
Pentru versiunea de top, Z4 M, este prevăzut noul motor V8 de 4.0 litri, aflat în dotarea modelului M3.
Designul exterior va împrumuta elemente grafice de la conceptul CS, așadar ne așteptăm la schimbări importante la blocurile optice, grila motor, linia mediană și pavilionul care va fi arcuit puternic spre spate.
Interiorul va veni și el cu îmbunătățiri semnificative. Pe lângă noua generație a sistemului iDrive se vor regăsi și componente disponibile acum pe Seria 3 Facelift.
Transmisia automată M DKG nu va lipsi din meniu, ea urmând a fi cuplată la motorizările cele mai puternice.
Următoarea generație Z4 ce va fi construită pe platforma Seriei 3 este foarte posibil să își facă intrarea în primăvara anului viitor la Salonul Auto de la Geneva sau cel mai târziu în toamnă la Salonul Auto de la Frankfurt.


BMW Z4 2010 Rendering
BMW Z4 2010 Rendering
BMW Z4 2010 Rendering
BMW Z4 2010 Rendering