BMW anunță cu surle și trâmbițe debutul mondial al mult așteptatului X6. Modelul de uzină va fi prezentat în ianuarie la Salonul Auto de la Detroit. Declarația este însoțită de un set de fotografii oficiale, spre mulțumirea fanilor mărcii bavareze.
X6 este primul SUV-coupe din lume și al treilea model SAV în familia BMW după X5 și X3. Litera X semnifică prezența tracțiunii integrale de tipul xDrive capabilă să imprime o ținută de drum fără egal. Sistemul 4×4 este asistat în permanență de un dispozitiv numit Dynamic Performance Control care împarte cuplul motor între axele punții față și spate dar și între roțile din stânga și dreapta, conferind astfel agilitate și stabilitate sporită. X6 oferă spațiu doar pentru patru persoane iar din punct de vedere estetic este asemănător cu X5, diferența majoră fiind partea spate unde umerii coboară spre hayon.
Interiorul luxos și bine organizat este una din specialitățile casei BMW. Motorizările sunt puternice dar mult mai eficiente în privința consumului de carburant. Propulsia va consta în câteva noutăți cum ar fi noul agregat diesel twin-turbo de 3.0L de 286 CP la care se adaugă două unități pe benzină de 300 și 400 CP. BMW va oferi ceva mai târziu și puternicul motor pe injecție directă de 4.8LV8 de 420 CP. Transmisia include o cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte demultiplicată pentru un stil de condus mai agresiv și o cutie automată tot în 6 trepte furnizată de ZF.