BMW X6, încă unul, dar care?!



BMW X6 2009 Foto-spion
BMW X6 2009 Foto-spion

BMW a pornit ofensiva în martie la Geneva. A dezvăluit două modele SUV, un cabriolet sport, trei ediții speciale Seria 5, decapotabila Seriei 1. S-a simțit pe deplin că în curtea producătorului nr.1 mondial de automobile premium este o activitate febrilă.
Toți ochii au fost pe X6, primul SUV-coupe de serie din lume, un produs ieșit oarecum din tipare, destinat să fure clienții tradiționali puternicelor automobile SUV premium. De această dată ei au posibilitatea de conduce un automobil ce înglobează trei avantaje clare: confort de limuzină, performanțele unui vehicul 4×4 și șarmul tipic versiunilor coupe.
Deși X6 și-a făcut intrarea în lume la începutul acestui an la Detroit, noul model german a suscitat interes, mai ales datorită faptului că o parte din cei prezenți erau martori la debutul unui vehicul inedit, treilea SAV (Sport Activity Vehicle), cel mai așteptat produs în familia BMW.
Germanii anunțaseră anterior că după lansarea lui X6 intenționează să aducă pe piață o versiune economică a aceluiași model.
Denumită ActiveHybrid aceasta ar urma să intre pe piață la cel mult doi ani după debutul primei generații X6. Recent, fotografii spion au surprins în Statele Unite un nou prototip de teste ce îmbracă haina modelului SUV-coupe.
BMW susține că X6 nu va avea o versiune sportivă M! Atunci cine este acest X6? Modificările aduse secțiunii frontale indică faptul că motorul necesită o ventilație mai bună. În acest caz o versiune hibridă este exclusă din start. Este foarte posibil să fie vorba doar de o nouă motorizare pe benzină mai puternică decât cele existente în gama actuală. Să fie la mijloc vorba de unitatea V10 de 507 cai putere, cel mai premiat motor din lume, sau vorbim de un nou motor V8?


BMW X6 2009 Foto-spion
BMW X6 2009 Foto-spion
BMW X6 2009 Foto-spion
BMW X6 2009 Foto-spion


Recomandări