BMW nu va ridica prea curând embargoul mediatic ce vizează al patrulea SUV al mărcii. X1 a devenit astfel cel mai vânat model iar prima captură a fotografilor spion poate fi examinată minuțios, având în vedere camuflajul foarte discret aplicat doar pe liniile profilului și blocuri optice.
Așa cum se anticipa, versiunea de serie va păstra trăsăturile conceptului X1, diferențele în ceea ce privește partea estetică fiind minore și ținând mai degrabă de domeniul finisajelor decât cel al detaliilor.
Din punct de vedere tehnic, X1 împarte aceleași componente cu actualul Seria 3 Touring xDrive, însă este imposibil de spus în momentul de față care din noile tehnologii BMW vor ajunge pe acest SAV.
Șansele de reușită pe piață sunt aproape de cota maximă, segmentul premium al modelelor SUV compacte fiind inaugurat din toamnă de BMW iar până în 2011, când Audi Q3 își va face debutul, apele vor fi liniștite.
Dinamismul și ținuta de drum se vor număra printre principalele calități ale lui X1, testele efectuate la Nordschleife indicând rezultate încurajatoare. Un tur de circuit a fost parcurs în 9 minute, în condițiile în care versiunile sportive îl acoperă în 7 minute și jumătate.
Pe lângă avantajele specifice unui SUV, noul X1 promite agilitate superioară și flexibilitate. Volumul portbagajului va oferi standard 450 de litri, capacitatea maximă de încărcare putând ajunge până la 1.350 de litri. Dimensiunile exterioare îl vor recomanda ca un SUV urban, lungime 4,43 metri, în timp ce garda la sol de 19 centimetri și sistemul de tracțiune integrală permanentă xDrive vor garanta depășirea cu ușurință a impedimentelor aflate pe asfalt sau teren accidentat.
Prezentarea oficială a noului model SAV va avea loc la jumătatea lunii septembrie în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, startul vânzărilor în Europa fiind prevăzut pentru luna octombrie.
Noul model X1 va beneficia inițial de trei propulsoare din care două diesel, 20d și 23d, plus versiunea pe benzină 28i care va reprezenta motorizarea de top. Prețurile de bază vor varia între 28.000 și 40.000 de euro.
Din primăvara anului viitor, BMW va introduce a patra motorizare, unitatea 1.8 litri pe benzină disponibilă cu sistemul de tracțiune integrală xDrive.
