BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități



BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități
BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități

BMW are deja o tradiție a inovației prin gama de modele BMW X. Al patrulea model al familiei, BMW X1, deschidea la lansarea din toamna anului 2009 un nou segment pentru piața premium. Încă de la lansare, noul model a captat atenția publicului și specialiștilor, adjudecând un număr important de premii naționale și internaționale.
Prima distincție importantă a fost acordată de revista „OFF ROAD”, BMW X1 impunându-se în clasa „Crossover”. La începutul anului 2010, revista italiană Quattroruote încorona BMW X1 cu titlul „Noutatea anului”.
Ulterior modelul era distins cu titlul „Auto Trophy” oferit de revista germană „Auto Zeitung”, premiul „red dot award” pentru design de produs, „Auto Bild Design Award” pentru categoria „SUV, Vans și 4×4”. Tot revista Auto Bild îl desemna lider în segment în ceea ce privește valoarea de revânzare, mulțumită popularității și calității noului model.
La sfârșitul lunii iunie 2012, BMW X1 a ajuns la 300.000 unități livrate către clienți în numai doi ani și jumătate de la debut.
În România, BMW X1 este unul dintre principalele motoare ale creșterii mărcii, cu 127 unități livrate către clienți în primele 5 luni, echivalentul unui plus de 36,6%. În total, de la lansare, în România au fost livrate 700 de unități. Din acest total, peste 80% sunt modele diesel de 4 cilindri cu tracțiune integrală.
De altfel, pentru tracțiunea integrală au optat 92% dintre clienți, în timp ce trei din patru au ales cutia automată și unul din trei a ales pachetul de design BMW X Line. În topul celor mai populare culori au fost, în această ordine, Negru și Negru Sapphire, Alb Alpine și Maro Marrakesh, acestea trei totalizând aproape 70% din opțiunile clienților.
BMW X1 a primit un set de îmbunătățiri importante, de la modificări de design, până la noi tehnologii și motorizări. De la sfârșitul lunii iulie, noul model va fi disponibil cu 5 motorizări diesel și 3 benzină, portofoliul acoperind puteri între 116 CP și 245 CP. Din gamă face parte și BMW X1 sDrive20d EfficientDynamics Edition care dezvoltă 163 CP și un consum mediu în testul de consum EU de numai 4,5 litri/ 100 km corespunzător unor emisii CO2 de 119 g/km, ceea mai mică valoare pentru un SUV premium.
Pachetul de tehnologii include de asemenea un spectru larg – de la motorizări cu tehnologie BMW TwinPower Turbo și cutia automată cu 8 trepte (unică în segment), până la soluții de comunicație fără egal, care includ aplicații internet precum BMW Apps și Aupeo!.
Noul model va fi disponibil pe piața din România de la sfârșitul lunii viitoare cu un preț începând de la 23 900 Euro fără TVA pentru BMW X1 sDrive18i.


BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități
BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități
BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități
BMW X1 s-a vândut în peste 300.000 de unități