În centrul Sucevei

BMW-ul liberalului Constantin Harasim, avariat intenționat în două rânduri



În cazul BMW-ului lui Constantin Harasim prejudiciul a fost evaluat la suma de 4.000 de lei
În cazul BMW-ului lui Constantin Harasim prejudiciul a fost evaluat la suma de 4.000 de lei

Autoturismul BMW seria 7 al penelistului Constantin Harasim, fost șef al Gărzii de Mediu Suceava, a fost avariat în două rânduri, la adăpostul întunericului, în plin centrul Sucevei.
Poliția a fost sesizată despre caz acum două zile, când păgubitul a anunțat că în noaptea de sâmbătă spre duminică persoane necunoscute i-au distrus una dintre oglinzile retrovizoare ale mașinii parcate pe strada Ștefan cel Mare, în zona Palatului Administrativ.
La fața locului s-a constatat că oglinda dreapta a mașinii era ruptă, carcasa fiind găsită pe carosabil, la aproximativ doi metri. Lângă mașina lui Harasim, un alt autoturism avea și el oglinda ruptă, însă păgubitul a refuzat să depună plângere.
În cazul BMW-ului lui Constantin Harasim prejudiciul a fost evaluat la suma de 4.000 de lei.
Contactat telefonic, Constantin Harasim ne-a declarat că aceasta este deja a doua faptă de distrugere asupra mașinii sale: „Înainte de episodul cu oglinda retrovizoare, în noaptea de joi spre vineri mi-am găsit numărul de înmatriculare rupt și aruncat. În ambele cazuri s-a acționat cu violență, pentru a provoca distrugeri. Cred că este vorba de tineri teribiliști care își petrec timpul pe la localurile din zonă. Am înțeles că există și niște imagini de la camerele de supraveghere și sper ca poliția să-i identifice pe autori”.
Harasim este de părere că nu este o acțiune de răzbunare directă împotriva sa, mai ales că a fost vizată și o altă mașină, considerând totuși faptele acte de huliganism periculoase, care trebuie stopate de către poliție.



Recomandări

Constantin Harasim îi îndeamnă pe șoferii de mașini de poliție și ambulanțe să nu folosească în exces sirenele