BMW și Toyota anunță extinderea parteneriatului de colaborare



BMW și Toyota anunță extinderea parteneriatului de colaborare
BMW și Toyota anunță extinderea parteneriatului de colaborare

BMW și Toyota devin parteneri de cursă lungă. Cele două companii au hotărât să extindă parteneriatul care prevede dezvoltarea de noi tehnologii. Akio Toyoda, Președintele Toyota Motor Corporation (TMC) s-a întâlnit cu Norbert Reithofer, Președintele Consiliului Director BMW AG, la sediul BMW Group din München pentru a anunța extinderea colaborării semnată în decembrie, anul trecut.
Cele două companii au semnat un memorandum care urmărește dezvoltarea unei colaborări strategice pe termen lung pe patru direcții: dezvoltarea comună a sistemului de propulsie cu hidrogen cu pilă de combustie, dezvoltarea comună a unei arhitecturi și componente pentru un viitor automobil sport, colaborare în domeniul propulsiei electrice și cercetare comună în dezvoltarea de tehnologii ultraușoare.
Norbert Reithofer și Akio Toyoda au semnat o declarație pentru a reconfirma intenția celor două companii pentru întărirea colaborării strategice pe termen lung.
Reithofer: ”Urmărim să ne întărim poziția competitivă în ceea ce privește dezvoltarea de tehnologii sustenabile. Toyota și BMW Group împart aceeași viziune strategică a unei mobilității individuale durabile. Prin această colaborare avem cele mai bune perspective pentru ambele companii să rămână lider în segmentele pe care le reprezintă în ceea ce privește inovația și dezvoltarea durabilă.”
Toyoda: „BMW și Toyota doresc să construiască automobile tot mai bune. Ne respectăm reciproc. Și consider că acest lucru este demonstrat prin acest nou pas în colaborarea noastră la șase luni de la prima înțelegere. Toyota are o poziție puternică în ceea ce privește tehnologiile hibride și sistemele cu pilă de combustie. Pe de altă parte, consider că puterea BMW stă în dezvoltarea automobilelor sportive. Sunt entuziasmat gândindu-mă la rezultatele acestei colaborări.”
În martie 2012, BMW Group și TMC au semnat un angajament de colaborare în domeniul cercetării bateriilor litiu-ion. Suplimentar, BMW Group și Toyota Motor Europe au semnat un contract prin care BMW Group va furniza propulsoare diesel ultraeficiente de 1,6 și 2,0 litri începând cu anul 2014.