BMW Seria 3 primește linia de accesorii BMW Performance



BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit

BMW poate „truca” agresivitatea. Cu ajutorul unui kit special, cunoscut sub denumirea BMW Performance, constructorul de automobile premium dă clienților săi posibilitatea de a-și individualiza mașina cu diverse accesorii, care au menirea de a conferi unui model comun o personalitate mai deosebită și deopotrivă puternică.
Deocamdată pachetul de dotări este disponibil doar pentru Seria 1, însă cât de curând și proprietarii de modele Seria 3 vor putea să-și doteze mașinile cu bijuteriile din oferta BMW Performance. Kitul special are un rol atât tehnic cât și estetic. Acesta optimizează proprietățile dinamice ale mașinii, dar garantează și o imagine distinctivă în traficul zilnic.
Linia de accesorii BMW Performance poate fi regăsită pe versiunile sedan și touring (break) și include un spoiler față modificat, praguri laterale noi, care prezintă un canal pentru direcționarea curenților de aer, spoiler spate cu difuzor integrat și un eleron ampalsat pe ușa portbagajului. Pentru a îmbunătăți aerodinamica, noile accesorii sunt fabricate din fibră de carbon, respectiv, difuzorul și spoilerul spate cât și baghetele dispuse lateral.
Seria 3 cu pachetul BMW Performance mai beneficiază de jante din aliaj ușor de 18 sau 19 inch, oglinzi laterale îmbrăcate în viniluri, care imită fibra de carbon și evacuare cromată.
Interioul se remarcă prin stil și dotările de excepție care amintesc de sportivele de top ale mărcii germane. Habitaclul poate fi garnisit cu scaune din piele fină Alcantara, cu o bună susținere laterală, inserturi din metal și elemente de natură sportivă precum pedalier din aluminiu, consolă centrală și volan, pe care sunt aplicate materiale ce imită fibra de carbon. Kitul mai include, printre altele, și un sistem de frânare mai performant.
Pachetul de accesorii pentru Seria 3 va fi disponibil la sfârșitul acestei luni.


BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit
BMW Seria 3 Performance Kit